Date șocante: Copii de grădiniță duși în străinătate pentru a fi exploatați sexual. Proxeneți nepedepsiți după o decizie a CCR
Data publicării:
Date șocante despre traficul de persoane și vă avertizez sunt informații care vă pot afecta emoțional. Cele mai mici victime ale traficanților de carne vie sunt copii de grădiniță, duși în străinătate pentru a fi exploatați sexual. De 15 ani, România este prima în Europa la numărul persoanelor traficante, fără nicio strategie concretă și cu proxeneți care scapă de pedepse pentru că li se prescriu faptele.
Ioana Ciurlea, jurnalist Digi24: 5 ani avea o fetiță din București în 2022, când a fost luată de acasă de un vecin și dusă în străinătate pentru a fi exploatată sexual. De atunci sunt cele mai recente date ale Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane, iar pe lista copiilor traficanți sunt și alții de 7, 8, 9 ani. Cele mai multe cazuri sunt de exploatare sexuală, cam 77%.
Metoda care face cele mai multe victime printre fetițe mai mici de 14 ani este Lover Boy - strategia proxeneților prin care le cuceresc pe copile și le fac să se îndrăgostească, promițându-le o viață lipsită de griji.
Mai nou, traficanții își racolează victimele pe Tik Tok. Și, deși, suntem pe primul loc în Europa la traficul de persoane, cu aproximativ 3.000 de victime identificate anual, statul nu are nicio strategie coerentă pentru diminuarea fenomenului. Avem puțini procurori care să îi investigheze pe traficanții de carne vie, și niciun adăpost public pentru victime.
Nici măcar pedepsele nu-i mai sperie pe infractori, mai ales că pot scăpa de ele. 10 traficanți de copii, judecați, au rămas nepedepsiți pentru că li s-au prescris faptele în urma unei decizii CCR.