Taxa va fi plătită pe traseul Piteşti - Constanţa, având un nivel de trei euro la suta de kilometri, a arătat ministrul. Acelaşi nivel de taxare a fost estimat şi pentru autostrada Comarnic - Braşov, care ar putea fi finalizată în 2016-2017.
"Calculele de taxare s-au făcut numai pentru Comarnic - Braşov. Dincolo, la centura de Sud, proiectul este scos direct ca având concesiune de la Piteşti până la Constanţa, deci concesionarul trebuie să construiască centura Sud, care are 48 de kilometri, şi ia în concesiune de la Piteşti la Constanţa. (…) Prima etapă din concesiunea Piteşti - Constanta cu construcţie centura Sud este reabilitarea a peste 30 de kilometri de pe autostrada Bucureşti - Piteşti. Acolo va intra cu taxă de la Piteşti până la Constanţa, în acelaşi regim, 3 euro pe suta de kilometri", a spus Şova la ProTV.
Premierul Victor Ponta a anunţat în august că şoferii care vor circula pe autostradă între Piteşti şi Constanţa vor fi obligaţi să achite o taxă, iar din banii astfel colectaţi vor fi acoperite costurile de modernizare a centurii de sud a Capitalei.
În primăvara acestui an, Şova, declara că tronsoanele de autostradă Comarnic-Braşov şi Craiova-Piteşti, precum şi centura sud a Bucureştiului vor fi taxate după intrarea în exploatare, iar cuantumul taxei se va baza pe un calcul de 3 euro pe suta de kilometri.