Cum vor arăta nunțile? Organizatorii propun mai multe soluții ca experiment

Data publicării:
tineri casatoriti trec fericiti printr-o ploaie de confetti
FOTO: Guliver/GettyImages

Organizatorii de nunți se oferă să facă experimente. Vor evenimente la care invitații să precizeze dacă sunt vaccinați sau au trecut deja prin boală. Cei care nu sunt în una din cele două situații, ar urma să fie testați înainte de nuntă și retestați după 14 zile.

 

Imaginile de la o nuntă din 2019 par acum dintr-un trecut mult mai îndepărtat.

70 la sută din cuplurile care au vrut să se căsătorească în ultimul an și-au amânat nunțile. Ceilalți au făcut ceremonii restrânse, acasă, cu familia. Industria nunților a funcționat în ultimele 12 luni la 5% din capacitate.

Organizatorii de nunți sunt dispuși să negocieze pentru ca autoritățile să le dea voie să le organizeze clienților cel mai frumos moment al vieții.

Scenariul pentru nunta-pilot

„E o masă de 8 persoane, pentru distanța de 1,5 metri, o gândim pentru 4 sau 6 persoane. Fie extragem scaunele, fie le putem regândi, pot fi miri care să decoreze acest scaun cu flori”, arată Dora Pătrașcu, organizator de nunți.

Ultima nuntă pe care a organizat-o Dora Pătrașcu a fost în 2019. Împreună cu alți colegi din breaslă spune că a gândit nunta-pilot, scenariu transmis deja autorităților.

„Toți musafirii se vor testa atât la intrare, cât și după o perioadă, ca să avem rezultatele. Și așa cum am avut rezultatul pozitiv de la Barcelona, după acel festival de 5.000 de persoane, unde rata a fost 0, și din punctul nostru de vedere, rata va fi 0 dacă respectă cele trei condiții și anume să fie vaccinați, fost covidați sau testați la intrare”, a explicat Alin Caraman, președintele Asociației Furnizorilor din Industria Nunților.

Nunta doar cu vaccinați și nunta fără dans

„Nu putem să obligăm participanții, dar putem să îi triem. Nu-i obligăm să vină la nuntă, dar îi obligăm să fie vaccinați pe cei care vor să vină la nuntă. Mie mi s-ar părea foarte OK orice variantă, doar să putem să facem nunta atât noi, cât și multe alte cupluri care nu au reușit”, spune Ovidiu Fanea, viitor mire.

150.000 de nunți au fost programate în 2020, iar în 2021 sunt 250.000 de nunți programate.

Pe de altă parte, nunta fără dans ar putea fi o realitate în 2021.

„Dansul este, într-adevăr o discuție extrem de delicată pe care o putem prevedea, la fel, cu distanțare, dacă ringul permite. Dacă nu, evident că pot să fie, cel puțin la început, nunți unde dansul nu prea va mai avea loc sau centrat pe grupulețe de oameni”, spune Dora Pătrașcu, organizator de nunți.

Reprezentanții industriei propun inclusiv introducerea unui registru al participanților, care să poată fi consultat la nevoie inclusiv de autoritățile de control, dar și de medicii epidemiologi. După mult timp, se arată optimiști: spun că au fost chemați pentru prima dată la discuții la nivel înalt în cadrul grupului interministerial pentru revenirea la normalitate.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri