O glumă sinistră la 112 a pus în pericol viața unei femei din Suceava. Pacienta fusese înțepată de o viespe, dar echipajul de ambulanță din apropiere era deja într-o misiune de salvare a unui așa-zis pacient găsit inconștient. După 40 de minute de la primul apel, medicii și-au dat seama că alerta era una falsă și, când s-au întors la substația de ambulanță, au întâlnit-o pe femeia a cărei viață era cu adevărat în pericol, scrie Monitorul de Suceava. "Dacă întârziam 20 de minute la această femeie, ar fi murit", spun reprezentanții Sindicatului Ambulanța Suceava, care consideră și că sunatul abuziv la 112 ar trebui considerat "ucidere din culpă".
Incidentul a avut loc, zilele trecute, pe raza județului Suceava.
"S-a primit un apel 112 pentru un pacient care este inconștient. Imediat, ambulanța disponibilă a plecat către destinație și a fost destul de dificil pentru că a trebuit să trecem printr-o zonă împădurită, unde drumul era aproape distrus de ploile de săptămâna trecută. Surpriza a fost când am intrat în localitate și nu a mai răspuns nimeni la telefon" a povestit, pentru sursa citată, purtătorul de cuvânt al Sindicatului Ambulanța Suceava, Adrian Robert Rotariu.
Potrivit salvatorilor, starea de inconștiență a unui pacient este o urgență medicală majoră. După ce au întrebat din casă în casă, iar localnicii i-au ajutat cum au putut și un bărbat chiar s-a oferit să-i însoțească cu mașina personală prin sat în căutarea pacientului, salvatorii și-au dat seama că fusese vorba de o glumă prostească.
În tot acest timp, însă, o femeie înțepată de viespe îi aștepta.
"Pe lângă faptul că eram la un pas să rămânem cu ambulanța stricată din cauza șanțurilor și craterelor de pe drumul forestier prin care a trebuit să ajungem la caz, când ne-am întors în Substația de Ambulanță ne aștepta o doamnă, de aproximativ 45 de ani, înțepată în palmă de o viespe, care aveau mâna dreaptă umflată și o reacție dermică eritematoasă generalizată. A fost anunțat medicul din dispeceratul integrat despre pacientă și despre reacția alergică apărută și s-a cerut acordul pentru administrarea medicației pentru a ameliora reacția alergică", spune purtătorul de cuvânt al Sindicatului Ambulanța Suceava.
Sindicalistul a povestit și că, pe drumul spre spital, de circa 30 de km, situația pacientei s-a agravat, aceasta intrând în șoc anafilactic. La indicația medicului coordonator, femeii i s-a administrat medicația și, din fericire, aceasta a reacționat favorabil.
"Această situație m-a marcat pentru că, dacă întârziam 20 de minute la această femeie, cu toată viața înainte, nu se mai putea face nimic. Ar fi murit pentru că echipajul medical era la un apel fals, abuziv”, spune Adrian Robert Rotariu, care consideră și că sunatul abuziv la Ambulanță ar trebui considerat "ucidere din culpă".
"Vă rugăm să nu sunați aiurea la ambulanță pentru că, între timp, altcineva are nevoie de noi și ajungem la aceste cazuri grave prea târziu, când nu se mai poate face nimic. În timp ce noi ne deplasăm la aceste solicitări false, mor oameni de bună-credință care au nevoie de asistență medicală calificată, în timp ce noi căutăm pe 'coclauri' năluci", insistă purtătorul de cuvânt al Sindicatului Ambulanța Suceava.
Potrivit legii, apelarea abuzivă a Serviciului de urgență 112 se pedepsește cu amendă până la 2.000 de lei, iar dacă echipajele de intervenție se deplasează în teren și constată că a fost o alertare falsă, amenda poate ajunge la 4.000 de lei.
Editor : Izabela Zaharia