Consultare ANCOM. Se schimbă numerele de telefon

Data publicării:
smartphone telefon

 

În prezent este în curs de revizuire Recomandarea Comitetului European pentru Reglementări în Telecomunicații (ECTRA) (98)04 – „Linii directoare pentru schimbări fundamentale în Planurile naţionale de numerotaţie şi de formare a numerelor”.

Documentul propune autorităţilor naționale ca efectuarea unor schimbări majore ale PNN (Planul naţional de numerotaţie) să aibă în vedere următoarele principii:

1. Caracterul geografic al numerotaţiei să fie eliminat sau să se reducă numărul de arii geografice;

2. Numerotaţia care are ca primă cifră, cifra 1, să fie destinată furnizării serviciului de urgenţă, serviciilor armonizate la nivel european şi serviciilor de informaţii privind abonaţii;

3. Cel puţin o valoare a primei cifre din NSN (numărul semnificativ naţional) să fie păstrată liberă.

Documentul integral AICI

Dintre aceste propuneri, prima constituie unul dintre obiectele prezentei consultări publice, iar a doua şi a treia au fost deja implementate în cadrul naţional de reglementare.

În ultimii ani, la nivel european se înregistrează o tendinţa de trecere la planuri de numerotaţie închise. Trecerea la planul închis face ca relevanţa prefixului naţional „0” să se piardă, astfel încât unele state au renunţat la acest prefix atunci când au trecut la planuri închise (de exemplu, Grecia, Norvegia, Portugalia, Spania).

Sunt însă şi state care au păstrat prefixul naţional, deşi planurile de numerotaţie au fost închise (de exemplu, Franța, Elveţia, Lituania).

În România, prefixul naţional „0” a fost menţinut. Menţinerea sau eliminarea prefixului naţional, de regulă, are consecinţe asupra resurselor de numerotaţie ce formează PNN (Planul naţional de numerotaţie).

Astfel, păstrarea prefixului naţional pune problema destinaţiei resurselor de numerotaţie ce se formează fără prefix în timp ce eliminarea prefixului național „0” deschide problema utilizării numerelor ce încep cu cifra 0.

În cadrul discuţiilor, s-a avansat ideea că dacă cifra 0 devine neutilizată ca prefix naţional, aceasta să fie păstrată liberă – să nu se aloce numere care încep cu 0 - pentru ca, în viitor, să poată fi utilizată în mod armonizat la nivelul Uniunii Europene. Această idee însă, nu a fost materializată prin nicio recomandare, concluzia fiind că păstrarea sau renunţarea la prefixul naţional rămâne la decizia fiecărei autorități naționale.

În cadrul prezentei consultări ANCOM a considerat că este utilă reamintirea acestor aspecte, urmând a se evalua în ce măsură ar fi oportună eliminarea prefixului naţional „0” din planul de formare a numerelor din PNN. Menţinerea sau eliminarea prefixului naţional nu este de natură să influenţeze alte aspecte ale evoluţiei PNN care vor fi analizate în cadrul acestui document.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ciocolata Dubai, luxul care ascunde un mare fâs-tic. Ingredientele surpriză care îi păcălesc pe consumatori
Digi FM
ALEGERI ÎN SUA 2024. Cine va controla Congresul
Pro FM
Selena Gomez reacționează după noile critici legate de silueta sa: Nu-mi pasă că nu sunt subțire băț
Film Now
Christian Bale, asul transformărilor, uimește din nou. Acum cu tatuaje și cicatrici pe față, în rolul lui...
Adevarul
Nazistul care s-a revoltat împotriva cruzimii. Povestea adevărată a lui Oskar Schindler, salvatorul evreilor
Newsweek
Care pensionari NU iau bani în plus la pensie la indexarea din 1 ianuarie? Știm ce meserie au avut
Digi FM
Un român, văduv și tatăl a doi copii, mort în inundațiile din Spania. Fratele lui i-a găsit trupul fără...
Digi World
O asistentă a dezvăluit cele mai comune regrete pe care le aveau pacienții aflați pe patul de moarte
Digi Animal World
Aricii din Europa, incluşi pe „lista roşie” cu specii „potenţial ameninţate cu dispariţia”. „Oamenii sunt cei...
Film Now
Samuel L. Jackson are o clauză specială în fiecare contract de film pe care-l semnează. Cerința actorului
UTV
Theo Rose a povestit ce s-a intamplat dupa despartirea de Alex Leonte. „Imi venea sa ies afara sa urlu”