Condiții noi pentru asistenții maternali. Natalia Intotero: Nu mai permitem ca tinerii de 18 ani să poată să preia copii în grijă

Data publicării:
natalia intotero
Foto: Natalia Intotero, ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse / Sursa foto: Inquam Photos / Malina Norocea

Condiţiile pentru cei care doresc să fie asistenţi maternali se "înăspresc", astfel încât tinerii care pot să preia copii în îngrijire, începând de la câteva zile, să aibă vârsta de 21 de ani şi nu 18 ani, ca până acum, a declarat marţi ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Natalia Intotero.

"Pe partea de legislaţie, am făcut demersurile şi săptămâna aceasta, săptămâna viitoare, va intra în şedinţa de Guvern Ordonanţa de urgenţă prin care sunt schimbate condiţiile pentru cei care doresc să fie asistenţi maternali. În urma controalelor neanunţate, efectuate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului, dar şi de noi, de conducerea ministerului, am constatat necesar înăsprirea condiţiilor pentru cei care doresc să fie asistenţi maternali, prioritatea noastră fiind copiii. Şi din acest punct de vedere a trebuit ca această legislaţie să fie Ordonanţă de urgenţă, având în vedere că nu mai permitem ca tinerii de 18 ani să poată să preia copii în grijă, începând de la câteva zile. Am pus ca vârstă 21", a precizat Intotero, la o conferinţă de presă susţinută la încheierea unui an de activitate.

OUG-ul menţionat mai prevede ca asistenţii maternali să iasă la pensie la 65 de ani. Vârsta maximă când o persoană poate să ia un copil în îngrijire, imediat după naştere, trebuie să fie 45 de ani, iar fiecare asistent maternal poate lua în grijă maximum doi copii, a completat ministrul Familiei.

"La vârsta de 65 de ani, să iasă la pensie (n.r. asistentul maternal). Am pus la vârsta de 45 de ani să fie vârsta maximă când o persoană poate să ia un copil, imediat după naştere, la câteva zile, astfel încât în momentul în care acest asistent maternal va împlini vârsta de 65 de ani acel copil să fie deja tânăr, să aibă vârsta împlinită de 18 ani, să nu mai fie nevoit să treacă printr-o traumă. De asemenea, am pus şi măsuri tranzitorii pentru asistenţii maternali care în momentul de faţă sunt în etate şi au încă în grijă copii, pentru a nu trece prin traume, dar aceştia vor fi mai atent monitorizaţi, şi am mai pus limită maximum doi copii ce pot fi luaţi pentru fiecare asistent maternal", a menţionat Intotero.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri