FOTO VIDEO #Colectiv, 3 ani. Marșul Chitarelor, organizat în București, pentru comemorarea victimelor

Data actualizării: Data publicării:
comemorare colectiv ganea inquam 4

Părinţi fără copiii lor, fraţi care au pierdut fraţi, iubiţi care au rămas singuri, prieteni fără prieteni şi simpli necunoscuţi. Peste 5000 de oameni au fost împreună marţi seară, împreună pentru cei care au rămas. Ei s-au adunat în centrul Bucureştiului şi de acolo au pornit într-un marş tăcut până la locul tragediei, în faţa clubului Colectiv, unde în urmă cu fix trei ani 64 de oameni aveau să îşi piardă viaţa.

UPDATE 20.20. În faţa Clubului Colectiv au ajuns peste patru mii de persoane care depun candele aprinse şi flori. Fiecare dintre cei care participă la eveniment a spus o rugăciune pentru cei care nu mai sunt.

În mai multe oraşe din ţară - Timişoara, CLuj-Napoca sau Sibiu - sunt organizate, marţi seară, acţiuni de comemorare a victimelor din Colectiv.

 

UPDATE 19.10. Un număr de 65 făclii au fost aprinse în memoria celor care au murit în incendiul din club.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

GALERIE FOTO. Se împlinesc trei ani de la tragedia din clubul Colectiv, iar în București este organizat, marți seară, un eveniment în memoria victimelor care și-au pierdut viața în incendiul de pe 30 octombrie 2015. - FOTO: INQUAM PHOTOS - Octav Ganea

Sunt aproximativ 1000 de oameni la Piaţa Unirii, ei vor pleca în marş tăcut până la clubul Colectiv, unde mai mulţi tineri vor cânta la chitară.


Citește și: Viorica Dăncilă a refuzat să transmită un mesaj victimelor din Colectiv

„Marșul Chitarelor”, așa cum a fost denumit evenimentul, este organizat de Asociația GTG 3010 și va începe de la ora 19:00, în Piața Unirii. Participanții vor pleca apoi într-un marș spre clubul Colectiv, unde vor putea aprinde lumânări și depune flori în memoria tinerilor care au pierit în incendiu.

„Muzica atinge coarda sensibilă a sufletului fiecărui om. Toți o avem. Poate nu este vizibilă, dar știm că există. Când sufletul se înalță ne ajutăm de coarde de chitare și vorbim cu ei. Atunci știm că toți cei 65 ne ascultă. La sfârșit de octombrie cântăm împreună.”, scrie Asociația GTG 3010.

Citește și: #Colectiv. Președintele Klaus Iohannis depune o coroană de flori în memoria victimelor

Traficul va fi restricționat în București, marți seară, pentru marșul comemorativ, a anunțat Brigada Rutieră a Capitalei.

Între orele 18.30 - 19.30, oamenii se vor aduna în Parcul Unirii, pe trotuarul dinspre magazinul Unirea, iar între orele 19.30 - 20.30, se vor deplasa pe traseul: Parcul Unirii (trotuarul dinspre magazinul Unirea), traversarea intersecţiei Bd. I.C. Brătianu cu Bd. Unirii, Pod Şerban Vodă, Splaiul Unirii, str. Bucur, Piaţa Bucur.

Traficul rutier va fi închis şi reluat progresiv pe traseul de desfăşurare al marşului, cu avizul Comisiei Tehnice de Circulaţie din cadrul PMB şi al Brigăzii Rutiere.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri