CNADNR: Ce să faci dacă ți-ai vândut mașina, dar primești amenzi pentru lipsa rovinietei
Data publicării:
Potrivit unui comunicat al CNADNR, instituția a primit mai multe sesizări din partea șoferilor care deși și-au vândut autoturismul au primit procese verbale de constatare a contravenţiei pentru lipsa rovinietei valabile pentru vehiculul înstrăinat.
În aceste condiții, CNADNR recomandă utilizatorilor ca în urma înstrăinării vehiculului, să se adreseze Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, în a cărui rază de competenţă a fost înmatriculat vehiculul, în vederea depunerii unei notificări cu privire la înstrăinarea vehiculului.
„Menţionăm că, notificarea trebuie să fie însotiţă obligatoriu de copii ale documentelor justificative (contract de vânzare-cumpărare, certificat de radiere fiscală pentru vehiculul în cauză). Totodată precizăm că, în situaţia în care a fost emis proces verbal de constatare a contravenţiei, utilizatorul poate formula o contestaţie la procesul verbal emis, în termen de 15 zile de la data comunicării acestuia, la Judecătoria în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul firma utilizatorului în vederea solicitării de anulare a acestuia”, se arată în comunicatul CNADNR.