CNADNR a anunțat câștigătorul licitației pentru construcția pasajului suprateran Centura București - Domnești

Data publicării:
Lucrari pe tronsonul soselei de centura Bucuresti-Nord la intersectia DN1A cu Mogosoaia
În ce stadiu sunt proiectele privind autostrada de centură a Capitalei. FOTO: Agerpres

Foto: Agerpres

„Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România face următoarele precizări privind procedura de licitaţie deschisă organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect „Proiectare şi execuţie Pasaj Suprateran pe DJ602 Centura Bucureşti - Domneşti”:

În data de 18.03.2015 a fost iniţiată procedura de achiziţie publică pentru atribuirea contractului de achiziţie publică care a avut ca obiect „Proiectare şi execuţie Pasaj Suprateran pe DJ602 Centura Bucureşti - Domneşti” prin publicarea în SEAP a Anunţului de participare nr. 157926. În data de 30.10.2015 a fost comunicat ofertanţilor rezultatul procedurii de achiziţie publică, câştigătorul fiind Asocierea S.C. STRACO GRUP S.R.L. - S.C. COMNORD S.A. - S.C. SPECIALIST CONSULTING S.R.L.

Precizăm că realizarea obiectivului va facilita accesul agenţilor economici şi a populaţiei din cartierele rezidenţiale din zonă, va fluidiza traficul pe Centura rutieră a Municipiului Bucureşti care preia volumul mare de trafic preponderent greu ce o tranzitează şi traficul general de dezvoltarea periurbana a capitalei degrevându-se astfel străzile din interiorul municipiului. Prin realizarea unui pasaj denivelat la intersecţia dintre DJ 602, respectiv strada Prelungirea Ghencea şi Centura rutieră a municipiului Bucureşti, respectiv linia CF se va mari capacitatea de trafic şi siguranța circulaţiei. Pasajul va avea o lungime de 257,49 m. Valoarea ofertei câştigătoare este de 91,552,381.90 lei, care include şi procentul de diverse şi neprevăzute de 10% reprezentând valoarea de 8.123.476,10 lei. Durata contractului este 51 luni din care 3 luni perioada de proiectare, 24 luni perioada de construcţie şi 24 luni perioada de notificare a defectelor. În prezent, procedura de achiziţie publică se află în perioada de depunere a unor posibile contestaţii împotriva rezultatului procedurii”, se arată în comunicatul CNADNR.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri