Clădire în paragină, transformată în spital prin donații

Data publicării:
spital-social

Voluntar: „Acesta este cabinetul de stomatologie, scaunul este primit din Austria. Aici este cabinetul de Interne, avem două ecografe primite din Germania. Aici este cabinetul de Pediatrie. O să fie adresat familiilor din satul Viziru, defavorizate. Serviciile sunt gratuite.

Aşa arată acum fostul spital din comuna Viziru, judeţul Brăila. Unitatea a fost închisă de ministerul Sănătăţii în 2010, iar de atunci clădirea s-a tot degradat. Imobilul a fost însă renovat de membrii unei fundaţii care au decis să îl transforme într-un spital social pentru oamenii străzii.

Dana Borcea-fondator Fundaţia „Casa Pâinii”: Am mers la primarul comunei Viziru și ne-am arătat intențiile de a prelua spitalul, de a-l renova și de a-l transforma într-un centru medico-social.

În spital pot fi primiţi acum 40 de oameni. 26 dintre paturi sunt destinate bătrânilor abandonaţi, iar celelalte vor fi ocupat de oamenii săraci. Unitatea a fost utilată şi dotată numai din donaţii: de la tabla pentru acoperiş şi mobilă, până la aparatura medicală.

Voluntarii fundaţiei au reuşit, în numai 3 ani, ceea ce guvernanţii n-au reuşit în 25 de ani: să transforme clădirea aflată în paragină într-un spital caritabil modern, totul prin multă muncă şi donaţii din ţară şi străinătate.

Imediat ce spitalul social a fost inagurat, primii bătrâni adunaţi de pe străzi au fost cazaţi în camerele moderne.

A luat foc locuința și am rămas... și m-a găsit doamna. Mulțumesc foarte mult. Să-i dea Dumneazeu sănătate, și m-a adus aici.

Dumneavoastră unde dormeați? Într-un garaj. Cum este aici? Foarte bine, nici nu mă așteptam. Sincer vă spun.

Spitalul social are un infirmier şi un bucătar, ambii voluntari.

Infirmier voluntar: „Sunt mulți oameni necăjiți pentru care contează foarte mult ceea ce putem oferi.

Bucătar voluntar: „O fac cu toată plăcerea pentru că este lucrarea lui Dumnezeu și o fac pentru semenii mei.

În plus, mai mulţi medici din judeţ vor oferi gratuit consultaţii celor internaţi în spital.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...