Pe tânărul Bogdan Anicescu îl vedeți la fiecare decalarație a autorităților. El este cel care transformă cuvintele în limbaj mimico-gestual. Bogdan are 31 de ani, este absolvent de Psihopedagogie Specială și este interpret în limbaj mimico-gestual în cadrul Asociației Naționale a Surzilor din România.
Într-un scurt interviu pentru Mediafax, el a precizat că de fiecare dată va transmite mesajele despre criza Covid-19 din ţara noastră cât mai fidel cu putinţă.
Cele mai importante declaraţii ale lui Bogdan Anicescu:
Multe semne sunt inventate de comunitate. Inclusiv pentru „Coronavirus” se foloseşte un gest care a devenit internaţional, format dintr-un semn pentru „coroană” şi ideea de „răspândire”.
„Atât cât ţine de mine, voi încerca mereu să dau tot ce am mai bun când vine vorba de aceste informări.”
„Diferitele atitudini ale românilor pot avea reflecţii în comunitatea surzilor, dar aş spune că odată informaţi, aceştia din urmă înţeleg necesitatea cooperării cu autorităţile”.
Redăm, mai jos, declaraţiile lui Bogdan Anicescu, interpret în limbaj mimico-gestual:
Mediafax: Coronavirus, restricţii, stare de urgenţă, carantină şi izolare. Aceste cuvinte sunt dificile pentru români pentru că transmit emoţie şi teama de incertitudine. Cât de dificil este să le transmiţi persoanelor cu deficienţe de auz aceste informaţii? Pot fi transpuse prin limbajul semnelor?
Bogdan Anicescu: Într-adevăr, trăim o perioadă foarte dificilă pentru toată lumea – cu atât mai mult pentru persoanele deficiente de auz.
Nu aş spune că este uşor de transmis aceste informaţii dar limba semnelor a dovedit mereu resurse nebănuite. Multe semne sunt inventate de comunitate. Inclusiv pentru „Coronavirus” se foloseşte un gest care a devenit internaţional, format dintr-un semn pentru „coroană” şi ideea de „răspândire”. Toate aceste informaţii pot fi transmise prin limba semnelor dar cu anumite adaptări, care să nu reducă din cantitatea celor transmise, ci doar să explice puţin terminologia, iar dacă este cazul să adauge anumite exemplificări.
Mediafax: Cum ai ajuns să redai mesajele autorităţilor şi cum ai descrie munca pe care o ai?
Bogdan Anicescu: La momentul actual se întâmplă ca eu să fiu, poate, în centrul atenţiei odată cu aceste comunicate oficiale ale M.A.I. Dar toată iniţiativa a aparţinut Asociaţiei Naţionale a Surzilor din România, unde sunt angajat. Ne bucurăm că Ministerul a răspuns pozitiv sesizării noastre şi putem să facem, astfel, un pas înainte către accesibilizarea informaţiilor către comunitatea Surzilor mai ales acum, când ne aflăm la propriu într-o stare de urgenţă. Aşa cum am spus anterior am fost şi suntem o echipă la nivelul Asociaţiei. Sunt multe persoane care la fel de bine ar fi putut fi (şi pot fi) în locul meu. Atât cât ţine de mine, voi încerca mereu să dau tot ce am mai bun când vine vorba de aceste informări.
Aş spune că munca mea nu trebuie să fie văzută drept specială, ci absolut normală într-o societate care respectă drepturile tuturor cetăţenilor şi înţelege că deşi aceste persoane trăiesc în România şi iubesc această ţară, ele folosesc în mod natural o altă limbă decât limba română. Noi, interpreţii, încercăm să fim puntea de legătură în comunicarea Surzilor cu lumea largă a auzitorilor. Încercăm să le dăm o „voce” şi să le oferim „urechi vizuale” fără să le impunem nicio părere străină.
Mediafax: Publicul căruia te adresezi este panicat din cauza Covid-19? Ce reacţii are?
Bogdan Anicescu: Sunt şi persoane foarte îngrijorate, poate chiar panicate. Alţii par mult mai relaxaţi. Diferitele atitudini ale românilor pot avea reflecţii în comunitatea surzilor, dar aş spune că odată informaţi, aceştia din urmă înţeleg necesitatea cooperării cu autorităţile. În general există destul de multă incertitudine în continuare. La nivelul tuturor celor 37 de filiale ale Asociaţiei se încearcă pe cât posibil transmiterea de mesaje clare, oficiale, care să invite oamenii la calm. Din păcate trăim într-o perioadă a dezinformărilor, a manipulărilor, iar persoanele deficiente de auz pot fi şi ele victime ale acestor adevărate atacuri.
Mediafax: În această perioadă trebuie să fim atenţi cu comunicarea despre tot ce presupune Covid-19 şi despre starea de urgenţă din ţara noastră. Tu cum percepi această responsabilitate pentru că şi tu esti un comunicator?
Bogdan Anicescu: Voi transmite mereu, public, doar mesaje oficiale. Noi, Asociaţia, preluăm în permanenţă mesajele din partea M.A.I. sau a Domnului Preşedinte Iohannis. Ca orice om, şi eu îmi fac anumite opinii personale, vizualizez diferite scenarii, am neliniştea mea. Dar sunt conştient că oameni bine pregătiţi caută în permanenţă soluţii. Eu voi continua să fac tot ceea ce pot, atunci când voi mai primi această responsabilitate, să transmit mesajele autorităţilor complet şi cât mai fidel cu putinţă.
Editor web: Liviu Cojan