Cinci vieți salvate după transplant. Donatorul, un copil de 7 ani

Data actualizării: Data publicării:
medicitransplant

Drama unei familii s-a transformat în şansă la viaţă pentru cinci familii. Săptămâna trecută, un băieţel de şapte ani a fost lovit de o maşină. Nu a supravieţuit. Părinţii lui au decis însă ca din toată tragedia să răsară speranţe de viaţă. Astfel că i-au donat organele. Printre beneficiari, un băieţel de cinci ani şi o femeie de 38 de ani care căuta un donator de ani întregi.

11 ani a aşteptat Vasilica un ficat nou. Suferea de ciroză biliară primară. Starea i se agrava de la o zi la altă. Îşi pierduse orice speranţă, povesteşte soţul ei. Când a primit vestea că s-a găsit un donator compatibil, nici nu i-a venit să creadă. Nici ei, nici familiei.

George Sârbu, soţul pacientei: N-am crezut, spre ruşinea mea, mărturisesc că nu am crezut. Cred că nici acum nu ne-am dezmeticit. E ca şi când aştepţi să-ţi vină o nouă viaţă.

Şapte ore, o echipă formată din 10 medici şi asistente s-a luptat să îi ofere femeii şansa de a trăi. Transplanturile de organe de la un copil la un adult sunt rare, cu atât mai mult cu cât transplantul hepatic este considerat unul dintre cele mai dificile.

Doina Hrehoreţ, medic chirurg: Ficatul a început să producă bilă. Ăsta e primul semn că grefa este funcţională.

Iniţial, ficatul trebuia să ajungă la un copil din Capitală, însă a fost redirecţionat, pentru că femeia era în stare critică.

Irinel Popescu - preşedintele Romtransplant: A fost ales un adult de dimensiuni mai mici, deci cu masa corporală mai redusă, la care ficatul acestui copil va fi suficient.

Donatorul este un băiat de şapte ani, care a zbughit-o peste o stradă din Iaşi, când a zărit un prieten pe partea celalată a drumului. Nu a văzut masina care se apropia în viteză. Părinţii lui au înţeles mesajul medicilor. Nu mai putea fi salvat, dar poate salva alţi oameni.

Carmen Ciocan, reporter Digi24: Șase medici sunt în acest moment în sala de operație și transplantează rinichiul prelevat de la băiatul de șapte ani unui alt copil de numai cinci ani. Acesta făcea dializă încă din prima lună de viață.

Dr. Ionuț Nistor, purtătorul de cuvânt al Spitalului Parhon Iași: Până în prezent, lucrurile au mers bine. Sperăm ca acest copil să ducă o viață absolut normală de acum înainte.

Radu Terinte, manager Spitalul de Pediatrie: Drama unei familii întrerupe drama altor familii şi redă speranţa unor oameni. Este un gest de solidaritate.

Doar la Iaşi, cinci sute de oameni aşteaptă în prezent un transplant de rinichi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...