Cinci cetăţeni străini au fost reţinuţi duminică de DIICOT în staţiunea Mamaia, pentru „trafic de droguri de risc şi mare risc”, unul dintre ei fiind prins în flagrant delict, în timp ce vindea ecstasy.
„La data de 30.04.2023, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Constanţa au dispus reţinerea a 5 inculpaţi, cetăţeni străini, cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de risc şi mare risc. În cauză s-a reţinut că inculpaţii au transportat, depozitat şi deţinut droguri de risc şi de mare risc, în scopul comercializării în cadrul unui festival ce se desfăşoară în staţiunea Mamaia, judeţul Constanţa”, se arată într-un comunicat DIICOT.
La data de 29 aprilie, poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa au prins, în flagrant delict, un bărbat, de cetăţenie străină, în timp ce vindea 50 de comprimate de ecstasy.
Ulterior, poliţiştii, împreună cu procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Constanţa, au efectuat o percheziţie domiciliară, în staţiunea Mamaia, fiind descoperite şi ridicate 141 de comprimate de ecstasy, 26 de grame de cocaină, 3 grame de ecstasy, 85 de grame de canabis, 5 grame de ketamină şi 2 grame de rezină de canabis.
De asemenea, au fost descoperite şi ridicate 2.800 de lire sterline, 170 de dolari, 3.500 de euro şi 6.000 de lei. Conform DIICOT, drogurile ar fi urmat să fie vândute participanţilor la festivalul care se desfăşoară, în această perioadă, în staţiunea Mamaia.
Totodată, polițiștii antidrog au mai descoperit peste 2 kilograme de droguri în urma unei percheziții în Mamaia Nord.
Astfel, conform unui comunicat al poliției, Polițiștii antidrog au documentat activitatea infracțională a unor persoane, cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc. Traficanții distribuiau drogurile pe grupuri de Whatsapp, Instagram și Telegram.
„La data de 29 aprilie a.c ei au efectuat o percheziție domiciliară, în stațiunea Mamaia Nord, în urma căreia au fost descoperite și ridicate:
- 2,460 kilograme de droguri de mare risc (3 CMC, 4CMC, Ketamină şi MDMA)
-9.000 de euro,
-170 de lire sterline,
-11.300 de lei,
-un cântar electronic de mare precizie,
-2 telefoane mobile și un autoturism.
Drogurile ar fi urmat să fie vândute în cluburile din stațiunea Mamaia și participanților la festivalul care se desfășoară în această perioadă. Trei persoane au fost conduse in vederea audierii, una fiind reținuta și ulterior arestata preventiv pe 30 zile. Drogurile erau ascunse in interiorul unui autoturism marca Ford, model Mustang, cu numere provizorii, de culoare neagră cu care se distribuiau drogurile și intr-o boxa audio”, se arată în comunicatul Poliției.
Editor : Mihnea Lazăr