Secretarul de stat din ministerul Turismului, Tudorița Lungu, a declarat pentru Digi24.ro că situația stațiunii Vidra este incertă pentru că există încă „litigii” pe rolul instanțelor, iar clădirile care au ajuns o ruină nu au un proprietar cert, deși se află în administrarea sindicatelor. Printre soluțiile identificate de Tudorița Lungu se numără o dezbatere cu părțile implicate, inclusiv cu parlamentari, și acoperirea clădirilor ca să nu se mai vadă starea de degradare avansată în care se află.
Deși admite că ministerul ar avea un interes direct pentru dezvoltarea tursimului din zonă, Tudorița Lungu spune că ministerul nu poate face prea multe. „Din ce știu, clădirile nu au un proprietar cert. Sindicatele doar le administrează, sunt în continuare litigii”.
Secretarul de stat promite să se intereseze mai mult despre situația stațiunii Vidra și chiar să se deplaseze în zonă și propune pentru început două soluții: o dezbatere și acoperirea clădirilor transformate în ruine.
„Ministerul Turismului nu se poate implica în rezolvarea unor litigii de proprietate. Poate există o variantă să le maschezi cumva”, spune secretarul de stat din Ministerul Turismului. Întrebată dacă soluția ar fi acoperirea clădirilor cu un mesh, aceasta spune că „da, ceva care să se integreze cu peisajul”.
„Poate ar trebui să demarăm o discuție mai largă. O dezbatere cu autoritățile locale, cu parlamentari. (...) La minister am avea o serie de programe de investiții unde autoritățile publice pot obține finanțare. Putem să alocăm fonduri care pot fi accesate și de investitori privați, dar dacă nu ar exista litigiile de proprietate”, mai spune Tudorița Lungu.
Stațiunea Vidra, din județul Vâlcea, s-a transformat după 1989 într-o stațiune-fantomă, unde vilele, mini-hotelurile și un hotel pregătit pentru a fi deschis înainte de căderea comunismului sunt acum părăsite și într-o stare avansată de degradare.
Clădirile din stațiunea Vidra sunt sub administrarea confederațiilor sindicale din România. Cele patru confederaţii sindicale (CNSLR Frăţia, Cartel Alfa, BNS şi CSDR) au în administrare patru hoteluri şi 14 vile la Voineasa şi Vidra.
Primarul localității Voineasa, comună pe teritoriul căreia se află stațiunea Vidra, spune că de vină pentru soarta sumbră a stațiunii sunt sindicatele și guvernul.
„Prim-ministrul, guvernul să decidă. E nevoie de Ordonanță, o Hotărâre de Guvern, să le ia de la sindicate, care până la urmă dețin bunurile statului, că nu sunt bunurile lor. Am cotizat toți înainte de 89 pentru bunurile astea. Să treacă guvernul clădirile în administrația autorităților locale și am terminat bâlciul. Eu știu ce trebuie să fac. Concesiune pe 49 de ani”, spune Sebastian Năstăsescu Gabriel.
„Îmi pare rău, dar sunt prea mic. Puterile mele sunt limitate. Sunt legat de mâini și de picioare. Le-am luat impozit 500%, atât pot face, e maxim cât mă lasă legea. Stăm pe o mină de aur și nu știm ce să facem cu ea”, spune edilul.
În apropierea stațiunii Vidra se află Domeniul Schiabil Transalpina, unul dintre cele mai frumoase domenii schiabile din țară. În zonă sunt doar câteva pensiuni, iar lipsa locurilor de cazare ar putea fi rezolvată prin amenajarea stațiunilor lăsate în paragină.
„Sunt 2.800 de locuri de cazare care ar putea fi făcute în zonă, stațiunea Vidra și stațiunea Voineasa. Așa dezvoltăm și Domeniul schiabil Transalpina”, mai spune primarul din Voineasa.