Ce înseamnă un trai decent în România?

Data actualizării: Data publicării:
familie fericita cu doi copii trai decent cosul minim
Foto: Guliver/GettyImages

Coșul lunar pentru un trai decent a crescut cu 200 de lei în 2019. O familie cu doi copii are nevoie de aproape 7.000 de lei ca să își poată permite, pe lângă mâncare și chirie sau rata locuinței, ieșiri în oraș și vacanțe, dar să poată de asemenea să pună bani deoparte. A fost propusă și o lege, întoarsă de către președinte pentru reexaminare, conform căreia valoarea coșului minim lunar pentru un trai decent să constituie baza pentru calcularea salariului minim.

Ce înseamnă un trai decent în România, dincolo de limita de supraviețuire? Este decent să mergem cel puțin o dată pe lună la teatru sau la film, să ne permitem o zi de răsfăț la salon sau să mâncăm fructe? Și de câți bani ar fi nevoie pentru un trai liniștit de la o lună la alta?

Iată câteva păreri ale cetățenilor:

„Nu știu, dacă lucrează amândoi cred că în jur de 4000 de lei pe lună minim, dar e...Depinde de familie, depinde de modul în care se hrănește, depinde de cât de economi sunt, depinde de multe”.

„Depinde ce înseamnă un trai decent, un trai decent undeva la 10.000, cred eu, adică să îți ajungă și de o vacanță. În primul rând, liniștea pentru a doua zi, să zic așa. Asta ar fi, dar deocamdată la noi încă nu ai liniștea pentru a doua zi sau pentru luna viitoare la banii pe care îi câștigi”.

„Să ai asigurată masa așa cum o vrei, nici vânătoresc toată ziua, să îți poți permite să plătești o casă, eventual dacă e a ta să plătești rată la bancă și să îți rămână bani pentru puțină cultură, te duci la un teatru, te duci la un film, într-o vacanță. La un 2000 și ceva de lei, imaginați-vă, sau foarte puțin peste 2000 de lei, ia 1500 de lei bani în mână. Cu 1500 de lei, dacă mai ai și o familie, nici singur nu trăiești, dar cu familie!”

De cât e nevoie pentru un trai decent

Potrivit unui studiu, o familie formată din doi adulți și doi copii are nevoie de aproape 7.000 de lei pentru un trai decent, mai mult cu 200 de lei față de anul trecut.

Pentru un apartament de trei sau patru camere sunt alocați peste 1800 de lei, care reprezintă plata unei rate sau a chiriei în fiecare lună, alți 480 de lei sunt necesari pentru utilități. Pentru mâncare, îmbrăcăminte și încălțăminte familia mai are nevoie de peste 2.100 de lei.

Abonamentele pentru transportul public, telefonie și internet, dar și vizitele la salonul de înfrumusețare înseamnă alți 500 de lei din bugetul familiei, iar pentru educație și cultură cei patru membri ar avea nevoie de 560 de lei.

Pentru vacanțe și ieșiri în oraș este alocată suma de 240 de lei în fiecare lună. În contul de economii al familiei ar trebuie să meargă lună de lună peste 630 de lei.

Coșul minim de consum

Cei mai mulți români nu își permit să ducă un trai linștit de la o lună la alta, care înseamnă mai mult decât a supraviețui.

Peste 1,7 milioane de angajați câștigă salariul minim pe economie.

Sunt destul de puțini români care trăiesc la nivelul decent de viață în spațiul românesc. Tocmai de aceea avem o migrație atât de mare, 4-4,5 milioane de cetățeni români caută veniturile necesare unui trai decent în afara granițelor. Avem cea mai mare rată a sărăciei din Uniunea Europeană, cel mai slab standard de calitate a vieții din Uniunea Europeană, cel mai mare analfabetism funcțional din UE, cel mai mare număr de mame minore din UE și așa mai departe. Agenda socială din România a trecut profund în secundar”, atrage atenția sociologul Gelu Duminică.

În această toamnă, Parlamentul a trimis spre promulgare o lege prin care coşul minim de consum pentru un trai decent să fie fundamentul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată şi a politicii salariale. Legea a fost însă întoarsă spre reexaminare de președintele Klaus Iohannis.

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
NASA a surprins o imagine rară deasupra Pământului, în troposferă...
Digi FM
Un american și-a dus soția la un magazin din Brașov, iar imaginile sunt virale. Reacția acestuia când vede...
Pro FM
Închisoarea l-a schimbat complet pe Sean „Diddy” Combs. Rapperul „a slăbit” și „a albit” în cele trei luni de...
Film Now
Tom Hanks insistă că „e într-o formă bună”, în ciuda apariției care i-a îngrijorat pe fani. S-a zvonit că...
Adevarul
Amantlâc în fotbalul mare: viitoarea nevastă i-a bătut la ușă amantei în miez de noapte
Newsweek
Bucura Oprescu care a garantat indexarea pensiilor reconfirmată ministrul muncii. Își ține cuvântul?
Digi FM
Fiica lui Mircea Diaconu rupe tăcerea după moartea actorului: „Nu a murit de cancer de colon”
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Jennifer Lopez, fotografiată la cumpărături cu Emme, pe care a prezentat-o cu pronume neutru acum doi ani
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...