La campania de vaccinare de la Obor s-au imunizat anti-Covid, în trei zile, 1.436 de persoane, însemnând 42 de oameni pe oră, potrivit USR. O nouă rundă de imunizare la Obor va avea loc în perioada 25-29 iunie.
“Vaccinarea de la Obor, un succes! 1.436 de oameni s-au imunizat împotriva COVID-19 în cele trei zile ale campaniei de vaccinare de la Obor, inițiată de primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu.
Asta înseamnă 42 de oameni vaccinați pe oră.
În contextul în care cifrele de vaccinare au scăzut la nivel național, primarii USR PLUS încearcă în diverse moduri să aducă vaccinul împotriva COVID-19 cât mai aproape de oameni.
O nouă rundă de imunizare anti-COVID-19 la Obor va avea loc în mini-vacanța de Rusalii. În perioada 25-29 iunie, cei care doresc să se vaccineze fără programare pot să vină la centrul mobil și vor primi și o porție de mici «cu de toate» și o apă plată”, arată mesajul USR pe Facebook.
Oamenii s-au putut vaccina rapid și fără programare cu serul de la Pfizer sau cu cel de la Johnson & Johnson.
Editor : Alexandru Costea