C. Dan anunță o „analiză a specialiștilor” pe tema Legii adunărilor publice: „Avem proteste foarte bine organizate fără organizatori”

Data publicării:
carmen dan raport mai violente ganea

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, spune că nu a sugerat ca prevederile Legii 60/1991 privind adunările publice să fie modificate în aşa fel încât să fie îngrădite drepturile şi libertăţile cetăţenilor, ci doar să fie actualizate şi să fie puse în concordanţă cu realitatea. Carmen Dan a atras atenţia că au loc proteste bine organizate, dar fără organizatori, anunţate cu mult timp înainte, însă fără să fie asumate, desfăşurate în zone care nu sunt stabilite şi reglementate de lege, transmite news.ro.

carmen dan raport mai violente ganea
Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

„Nu ministrul este cel care dispune ce text din Legea 60 să fie modificat, ci am spus că va fi rezultatul unei analize a specialiştilor. Dar vedem cu toţii şi putem constata că avem proteste foarte bine organizate fără organizatori, avem proteste anunţate cu mult timp înainte fără să fie asumate, avem proteste care se desfăşoară în locuri care nu sunt stabilite şi reglementate de lege”, a declarat, vineri, ministrul de Interne Carmen Dan.

Ea a adăugat că ideea sa nu este de a modifica prevederile Legii 60 astfel încât să fie îngrădite drepturile şi libertăţile cetăţenilor, ci doar să fie puse în concordanţă cu realitatea.

„Acea abordare că această intenţie declarată de către mine de a pune în acord prevederile acestei legi în sensul îngrădirii drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti este total falsă. (...) În sensul acesta cred că putem să venim cu o contribuţie de actualizare a prevederilor unei legi vechi de 27 de an în aşa fel încât să le putem în concordanţă cu realităţile sociale pe care le traversăm. (...) Aşa cum ştiţi, a fost o discuţie inclusiv cu Avocatul Poporului şi i-am spus că avem toată disponibilitatea să sprijinim demrsul pe care dânsul l-a anunţat, acela de a cerceta, de a armonica legislaţia naţională cu toate prevederile europene pe care le identifică. Este un demes pe care îl sprijim şi cred că putem contribui la îmbunătăţirea acestui act normativ”, a mai spus Carmen Dan.

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a anunţat, marţi, după audierea în Comisia de apărare din Senat, că va iniţia un proiect pentru actualizarea legii adunărilor publice, care „este foarte veche şi nu mai corespunde nevoilor şi realităţii”. Subiectul a fost abordat în timpul audierilor din comisie şi de prefectul Capitalei, Speranţa Cliseru.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
bile loto
Rezultate LOTO - Joi, 21 noiembrie 2024. Numerele extrase și premiile puse în joc de Loteria Română
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...