București | Campanie de strângere de semnături în vederea creării Parcului Vitan. Zona, vizată pentru un proiect imobiliar

Data publicării:
beautiful park at a sunny day,shanghai,china
Foto: GettyImages

Consilierii locali şi municipali ai Uniunii Salvaţi România au iniţiat o campanie de strângere de semnături prin care solicită Primăriei Capitalei susţinere în vederea amenajării unui parc cu o suprafaţă de patru hectare în Calea Vitan nr. 154-158, informează Agerpres.

Pe acelaşi teren, societatea Administrarea Domeniului Public Bucureşti SA, având ca acţionar majoritar Consiliul Local Sector 3, doreşte realizarea unui proiect de dezvoltare imobiliară, incluzând clădiri de birouri şi ansamblu de locuinţe (2S+P+11 etaje). Primăria Sectorului 3 a cerut deja acordul Consiliului General pentru a trece terenul din domeniul public în domeniul privat al statului, precizează reprezentanţii USR.

În acelaşi timp, consilierul municipal USR Ana Ciceală a depus la Primăria Capitalei un proiect de hotărâre care vizează crearea Parcului Vitan, însă acesta nu a fost supus deocamdată dezbaterii Consiliului General.

Joi seara, în apropierea terenului amintit, reprezentanţii USR s-au întâlnit cu mai multe zeci de cetăţeni, pentru a strânge semnături şi pentru a-şi prezenta proiectul.

"Este contrapropunerea noastră la propunerea primăriei de a construi blocuri. În general, din discuţiile pe care le-am avut cu cetăţenii, marea majoritate îşi doresc un parc în zonă. Cele mai apropiate parcuri ar fi Tineretului sau IOR. Altă zonă verde în partea aceasta nu este. Construcţia de blocuri, aşa cum prevede proiectul Primăriei Sectorului 3, ar aglomera şi mai mult o zonă care deja este aglomerată. Nu văd cum ar rezolva problema de trafic: 1.500 de apartamente pot să însemne 1.500 de maşini şi nu văd cum ar fi gestionată soluţia de trafic. (...) Amenajarea unui parc aici nu ar necesita costuri suplimentare de răscumpărare, aşa cum este în cazul Parcului Brâncuşi sau al Parcului IOR, care are acea zonă retrocedată", a declarat Mircea Galbenu, consilier local Sector 3.

Ana Ciceală a declarat că îşi propune, alături de colegii săi, strângerea a minimum o mie de semnături.

"Eu cred în proiectul acesta foarte tare. Cred că şansele cresc cu fiecare cetăţean care le cere Gabrielei Firea şi lui Robert Negoiţă să facă în loc de blocuri cu 11 etaje, în acest spaţiu foarte generos, un parc, care ar aduce oxigen, o zonă de recreere. (...) Nouă ne vine foarte greu să identificăm spaţii mari în Capitală care să aparţină Municipiului Bucureşti şi am aflat, atunci când Robert Negoiţă a venit în Consiliul Local Sector 3, acum câteva luni, cu proiectul acesta de construire de blocuri, că există acest teren de patru hectare. Şi ne-am gândit: 'De ce să se construiască blocuri de 11 etaje, de ce să îl lăsăm pe Robert Negoiţă să dea acest teren dezvoltatorilor imobiliari? Haideţi să propunem un proiect bun pentru cetăţeni, pentru a combate poluarea din oraş'", a spus ea.

Localnici: Ne-ar aduce oxigen. Nu ne permitem în fiecare zi să mergem în parcurile din alte cartiere

O mamă a venit, alături de cei doi copii ai săi, pentru a susţine ideea amenajării unui astfel de parc. Unul dintre băieţii săi ţinea în mână o foaie A4 pe care scria "Vrem parc".

"Locuim peste drum. Ideea de a amenaja un parc mi se pare foarte bună, ţinând cont că sunt foarte mulţi copii, foarte puţine parcuri, iar zona e aglomerată. Nouă ne-ar fi de mare ajutor. Ne-ar aduce oxigen, fiindcă aerul este atât de poluat. Nu ne permitem în fiecare zi din săptămână să mergem în parcurile din alte cartiere", a spus femeia.

Proiectul iniţiat de Ana Ciceală şi Bogdan Stroe (USR) prevede realizarea unui parc pe terenul în suprafaţă de 41.910 mp, situat în Calea Vitan nr. 154 - 158, precum şi declararea proiectului de amenajare a parcului ca fiind de interes public local. De asemenea, iniţiatorii doresc să se revoce dreptul de administrare al Sectorului 3 şi dreptul de folosinţă al Administraţiei Domeniului Public Bucureşti SA asupra terenului şi a construcţiilor situate în Calea Vitan nr. 154 - 158, cu rectificarea corespunzătoare a Cărţii Funciare şi radierea înscrierii dreptului de locaţiune al Administraţiei Domeniului Public Bucureşti SA. Proiectul mai vizează trecerea din domeniul public al Municipiului Bucureşti în domeniul privat al acestuia a imobilelor construcţii situate în Calea Vitan nr. 154 - 158, în vederea demolării.

Potrivit hotărârii prin care Consiliul Local Sector 3 solicită trecerea din domeniul public al Municipiului Bucureşti în domeniul privat al acestuia a unor imobile în vederea demolării, pe terenul din Calea Vitan 154 - 158 există 27 de construcţii, "unele aflate într-o stare avansată de degradare".

"Societatea Administrarea Domeniului Public Bucureşti deţine în folosinţă terenul din Calea Vitan nr. 154 - 158, sector 3, Bucureşti (...) în temeiul contractului de comodat cu numărul 1560/27.08.2002, încheiat conform HCLS 3 nr. 26/15.07.1998, între ADPB SA şi Sectorul 3 al Municipiului Bucureşti. Prin adresa societăţii ADPB SA (...) s-a identificat că imobilul din Calea Vitan nr. 154 - 158 poate reprezenta o oportunitate, atât pentru societate, cât şi pentru cetăţenii Sectorului 3, în situaţia realizării unor investiţii constând în clădiri de birouri şi ansamblu de locuinţe format din blocuri (2S+P+11E), spaţii comerciale şi parcări", se mai arată în acelaşi document.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Vladimir Putin ordonă guvernului rus și celei mai mari bănci de stat să...
Digi FM
Imagini şocante în noaptea de Revelion. Un şofer a fost filmat în timp ce se învârte cu maşina într-un sens...
Pro FM
Fostul bodyguard al lui Whitney Houston, tentat să „renunțe la tot” de dragul cântăreței: „Siguranța ei era...
Film Now
A divorțat, iar acum iubește din nou. Fratele lui Ben Affleck, surprins alături de partenera lui mai tânără...
Adevarul
Daniel David îi răspunde lui Călin Georgescu: „Sunt surprins că un om al păcii caută, de fapt, războiul”
Newsweek
Pensia pe ianuarie intră pe card cu întârziere. Casa de pensii anunță care e motivul
Digi FM
România, inclusă de CNN printre cele mai bune locuri de vizitat în 2025. Cum este descrisă destinaţia...
Digi World
Câte minute de viaţă pierd fumătorii cu o singură ţigară. Concluziile celei mai noi analize a oamenilor de...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
Kevin Sorbo, protagonistul serialului Hercule, spune că a fost pus pe "lista neagră" de la Hollywood din...
UTV
26 de filme pe care trebuie sa le vezi neaparat pana la sfarsitul anului 2025