RADET a anunțat că a cerut ELCEN repornirea sistemului de alimentare cu agent termic, astfel încât să poată furniza din nou căldură bucureștenilor, începând din această seară.
Decizia vine în condițiile în care vremea va fi foarte rece în următoarele zile, cu minime până la zero grade Celsius.
„Solicitarea a avut în vedere prognoza meteo pe următoarele 3 zile, care indică temperaturi medii sub 10 grade, în intervalul orar prevăzut de legislaţia în vigoare, precum şi numeroasele cereri venite de la cetăţeni”, arată un comunicat al Regiei.
Regulamentul pentru furnizarea şi utilizarea energiei termice, care precizează că „începerea perioadei de încălzire pentru consumatorii de tip urban va avea loc după înregistrarea, timp de 3 zile consecutiv, între orele 18.00 - 6.00, a unor valori medii zilnice ale temperaturii aerului exterior de +10°C sau mai mici”.
RADET avertizează însă că nu toate blocurile vor avea căldură, deoarece sunt și „asociaţii de proprietari care nu doresc deschiderea vanelor aflate în subsolul imobilelor”.
„Pentru cei care doresc reluarea furnizării căldurii, le recomandăm deschiderea vanelor montate pe circuitul de încălzire din subsolul blocurilor, precum şi a robineţilor montaţi pe calorifere pentru a se realiza o încărcare şi o aerisire corectă a instalaţiei de încălzire. Punctual, pot apărea deficienţe în furnizarea agentului termic pentru apă caldă şi căldură, care însă vor fi soluţionate cu celeritate”, mai arată RADET.
Regia mai spune că va cere modificarea legislației, astfel încât „confortul locuitorilor Capitalei să fie asigurat în mod continuu pe întreaga perioadă a anului”, având în vedere schimbările bruște de temperatură de la o zi la alta și diferențele mari de temperatură dintre zi și noapte, în unele perioade ale anului.