Nicușor Dan a vorbit vineri seara, în exclusivitate la emisiunea LIVE cu Alexandru Rotaru, despre referendumul pe care vrea să îl organizeze pentru a consulta bucureștenii cu privire la urbanism, traficul rutier și banii cuveniți primăriei Capitalei. Primarul general spune că ar dori ca acest referendum să fie organizat concomitent cu alegerile parlamentare, mai degrabă decât cu cele prezidențiale, care „sunt mai emoționale”.
Alexandru Rotaru, jurnalist Digi24: Referendum anunțat de dumneavoastră chiar în seara victoriei, cu două subiecte, unul pe probleme de urbanism, și unul pe probleme de bani. Vă gândiți ca acest referendum ar putea fi organizat concomitent cu alegerile programate deja, pentru că avem date stabilite?
Nicușor Dan, primarul general al Capitalei: În primul rând, că acest referendum răspunde la două probleme mari, și eu sunt un primar care a avut un mandat de 3 ani și jumătate, am făcut niște lucruri, pe altele nu le-am făcut, dar ar fi fost total, total neonest să nu atrag atenția în momentul de maximă vizibilitate care sunt mizele, sau care sunt obstacolele pentru orice primar al Bucureștiului, care vin de la nivel central.
Astea sunt cele două probleme. Una, faptul că primarul e responsabil de trafic, și e foarte bine ca primarul Capitalei să fie responsabil de trafic. Dar, elementele care afectează traficul vin din modul în care se construiește, și primarul general dă autorizații numai pe 7% din suprafața orașului, și atunci, bineînțeles că dacă am avea inspectorat de stat în construcții, care ar reglementa, ar fi altfel. Dar nu îl avem, si atunci eu doresc să dau autorizație de construire pentru a avea responsabilitatea totală pe trafic. Asta e prima problemă.
Și a doua problemă este, și nu e de acum, durează de cel puțin 20 de ani, din impozitele și taxele bucureștenilor o parte mult prea mare se duce la sectoare.
Și în felul ăsta avem 7 primării care au fiecare niște bugete așa și așa, și nimeni nu face proiectele mari de care orașul are nevoie.
Deci astea sunt cele două probleme.
Acum, din punct de vedere formal, pe un referendum trebuie să ai un acord între primar și majoritatea din consiliu. Adică primarul propune, Consiliul General stabilește data, întrebările, la propunerea primarului. E o parte din acea negociere pe care o s-o am și la vârful partidelor, precum și cu oamenii care formează majoritatea din consiliu.
Un referendum e ca un fel de alegere, adică există secții de vot, trebuie să existe comisii, și atunci fiind un cost, ar fi păcat ca el să nu fie simultan cu una din aceste alegeri.
Alexandru Rotaru: Înțelegem că vă doriți organizarea refendumului la nivel local, la nivelul municipiului București, concomitent cu primul tur de parlamentare sau cu prezidențialele.
Nicușor Dan: Cu unul din cele două tururi de prezidențiale, sau cu parlamentarele, probabil că cel mai logic ar fi cu parlamentarele, că celelalte sunt mai emoționale.
Editor : Liviu Cojan