Inspectorii de la Protecția Consumatorilor au intrat în hala de brânzeturi din piaţa Dacia aşteptându-se la ce e mai rău. Afară erau peste 25 de grade, iar hala nu avea sistem de răcire. Nu a durat mult până când au găsit primele pungi cu brânză mucegăită şi plină de viermi. Comerciantul se apără: brânza nu este a lui.
„Alea nu sunt ale mele, deci doar dacă cineva le-a pus intenţionat sau au fost ale altcuiva”, spune un comerciant.
Nereguli şi la un magazin cu produse din carne de pui şi curcan. Multe expirau chiar în ziua controlului şi erau ţinute la temperaturi mult prea ridicate.
Sorin Susanu, şeful Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor: Multe dintre produsele pe care le-am verificat, produse alimentare, sunt depozitate în condiţii total improprii putând aduce grave prejudicii de sănătate pentru cei care mănâncă astfel de produse.
Surprizele nu s-au oprit însă aici. În magazia acestei vânzătoare de brânzeturi, inspectorii au găsit... ţuică. Fără acte de provenienţă.
Sorin Susanu, şeful Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor: Sute de litri de băutură spirtoasă depozitată în această boxă a unei bătrânele de 67 de ani, care în primă fază ne-a explicat că sunt sticle cu apă, apoi ne-a spus că sunt destinate unei nunţi.
Carmangeria verificată de inspectori şi hala de brânzeturi vor fi închise, iar amenzile pentru producători pot ajunge până la 30.000 de lei. În plus, bătrâna care avea ţuică fără acte în magazie s-ar putea alege cu dosar penal.