Biziday | Dacă Ion Țiriac și-ar împărți averea românilor

Data publicării:
Ion Tiriac agerpres septembrie 2015

Potrivit guvernului, unul din cinci români este sărac sau trăiește la limita sărăciei. La polul opus, Ion Ţiriac a redevenit recent cel mai înstărit român cu o avere estimată la 1,5 miliarde de dolari.

De altfel Țiriac a vorbit despre destinaţia banilor săi: se gândeşte să îi doneze unor fundaţii. Dar dacă i-ar împărți în mod egal celor 3,76 de milioane de săraci din România? Ei bine… n-ar îmbogăți pe nimeni. Și asta pentru că fiecare dintre săracii României ar primi aproximativ 400 de dolari. Adică două salarii minime pe economie.

De altfel cam aceasta este și concluzia celor de la Bloomberg. Impactul unei astfel de mișcări ar fi limitat, aproape nesemnificativ.

Bloomerg a făcut acest calcul pentru 42 de țări, cât mai diferite din punct de vedere demografic și economic și apoi a calculat suma, în dolari, pe care fiecare sărac ar primi-o dacă averea celui mai bogat ar fi lichidată și redistribuită.

În Statele Unite, averea lui Bill Gates ar aduce fiecărui sărac câte 1.700 de dolari. În India, din cauza populației numeroase, cele 19,2 miliarde de dolari ale lui Mukesh Ambani s-ar împărți în porții de doar 60 de dolari pentru fiecare sărac. Dar în India cu 60 de dolari poți cumpăra 120 de mese, care ar conține: orez, o porție de linte, 2 legume, o murătură și 3 lipii.

Săracii câștigă cel mai mult din redistribuire în Suedia, unde averea lui Ingvar Kamprad, fondatorul Ikea, ar aduce câte 33.000 de dolari de căciulă pentru fiecare suedez sărac.

Limita sărăciei este diferită însă de la o țară la alta. Cu toate acestea, concluzia este aceeași: un Robin Hood modern nu ar îmbunătăți viețile celor nevoiași din țările sărace, ci doar pe cele ale celor care nu o duc deloc rău oricum din generoasa asistență socială, în țările bogate. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri