Bătrâni uitați în azilul groazei. Comisarii OPC i-au auzit cum strigă când au venit să-l închidă

Data publicării:
batran-azil-liebling-timis

Comisarii OPC au avut un şoc, în momentul în care au ajuns ieri la azilul din Liebling, pe care trebuiau să-l închidă. Dinăuntru se auzeau strigăte de ajutor, aşa că au sunat la 112.

Comisarii care au venit la azil au constatat că încă erau doi bătrâni în interiorul imobilului în care funcționa căminul ilegal, deși administratorul centrului declarase că au fost luați de familii.

După ce au auzit zgomotele din centru, au apelat 112 și au cerut sprijinul ambulanței și al pompierilor, fără de care medicii nu ar fi reușit să ajungă la vârstnici.

Aceștia au fost consultați iar unul dintre ei a fost transportat la spitalul orășenesc din Deta.

Cel de-al doilea a refuzat să părăsească imobilul.

Comisarii OPC Timiș au declarat că reprezentantul legal al azilului, care a ținut acolo 11 bătrâni, persoane vârstnice cu diverse probleme de sănătate, a refuzat să răspundă la orice solicitare a instituțiilor de pe raza județului Timiș, a primit de la DSP suspendarea activității iar miercuri a fost notificat de închiderea definitivă de la OPC.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum se calculează corect întreținerea la bloc și ce poți face dacă suma ți se pare prea mare
Digi FM
O solistă de muzică populară și soțul ei, acuzați că au furat dintr-un magazin. "Fiul meu m-a sunat plângând...
Pro FM
t.A.T.u, din nou pe scenă după 20 de ani. Reacțiile, extrem de dure: „Au spus că nu se suportă. Oare au rămas...
Film Now
Filmul horror care l-a impresionat chiar și pe Stephen King: „M-a atins complet”. Autorul spune că rar i se...
Adevarul
„Simt cum pierd neuroni când aud de inepțiile ăstora...” Reacția românilor, după ce doi foști membri POT, soţ...
Newsweek
Care pensionari au contribuit cel mai mult la pensie? În ce ani au muncit? Cum pot lua bani în plus
Digi FM
O solistă de muzică populară și soțul ei, acuzați că au furat dintr-un magazin. "Fiul meu m-a sunat plângând...
Digi World
Cum să-ți învingi atacurile de panică. Trucul de 15 secunde care calmează instant anxietatea, recomandat de...
Digi Animal World
Luptă acerbă între doi lei. Imaginile cu fiarele sălbatice mușcându-se au devenit virale
Film Now
Sylvester Stallone, coleg de platou cu fiica sa cea mică. A avut sfaturi pentru Scarlet, dar a ajuns să...
UTV
Naomi Hedman, reacție neașteptată despre fostul ei iubit Andrew Barabancea. „Nu știu cine este!”