Una dintre femeile reţinute şi aduse pentru audieri este asistentă la Spitalul Judeţean Buzău, la Unitatea de Primire Urgenţe. Poliţiştii spun că s-a folosit de acest lucru pentru a obţine date confidenţiale şi copii după actele unor pacienţi.
Acestea au ajuns la o grupare bine pusă la punct, care s-a folosit de informaţii pentru a lua credite pe numele pacienţilor, toţi pensionari.
„În ianuarie, mama a primit un plic prin care era înştiinţată câ nu îşi plăteşte rata de 170 de lei, vor urma penalităţi. Mama m-a sunat pe mine şi mi-a zis că nu ştie despre ce e vorba, e pe numele tatălui tău şi tata era decedat din decembrie. Singurul loc în care tata s-a putut prezenta în lunile respective a fost doar la Buzău la camera de gardă”, spune fiica uneia dintre victimele grupării.
Ea mers imediat la Poliţie şi spune că este revoltată de cinismul de care au dat dovadă membrii reţelei „Când vezi un om că e pe moarte, tu te duci şi faci un credit pe numele lui? Dacă tata ar fi trăit, făcea infarct atunci, pe loc când afla de credit”.
Alte două asistente de la Spitalul Judeţean sunt cercetate în acest dosar. Şefii lor spun că angajetele nu ar fi avut voie sa dea informatii despre pacienti.
La audieri a ajuns şi o angajată a unei insituţii non bancare de unde se obţineau creditele cu acte false. Prejudiciul total se ridică la 130.000 de lei.
Rudele victimelor spun că, odată ce au aflat de plângerile depuse pe numele lor, membrii reţelei au încercat să le cumpere tăcerea.
În total, 15 persoane sunt cercetate în acest caz. Printre ele, şi angajata unei companii de utilităţi.