Deși legea prevede ca beneficiarii de ajutoare sociale să nu aibă în conturi bancare sume mai mari de 3.000 de lei, un bărbat din Topoloveni are în conturi de 150 de ori mai mult. Totuşi, pentru că primeşte salariu mai mic decât minimum pe economie, a cerut statului să îi completeze suma. A şi dat declaraţie pe propria răspundere că e sărac, iar timp de un an a încasat banii. Un control al Curţii de Conturi i-ar putea goli însă puşculiţa.
„Primea o suma foarte mică, circa 27 de lei pe lună. Debitul însumează o sumă de 330 de lei. Pentru 460.000 de lei în cont, 330 lei nu reprezintă o sumă foarte mare”, spune Elena Grigorescu, director Agenția de Plăți și Ajutoare Sociale Argeș.
Despre suma infimă pe care trebui să o restituie, comparativ cu banii pe care îi deține în cont, familia din Topoloveni spune că nu se pune problema să dea înapoi banii încasați fără niciun drept de la stat.
„Fals în declaraţii este prevăzut şi pedepsit cu închisoarea de la două luni la trei ani sau cu amendă”, spune Madalin Zamfir, purtator cuv IPJ Argeş.
Şi în judeţul Cluj peste două mii de persoane trebuie să restuie statului un milion două sute de mii de lei. Au încasat ilegal 725 de indemnizaţii pentru creşterea copilului, 522 de ajutoare sociale, 319 de alocaţii de susţinere a familiei şi 337 de alocaţii de stat.