Aproape 700 de blocuri din București rămân fără apă caldă, unele și pentru trei săptămâni

Data publicării:
cartier blocuri
Blocuri în București. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Începând de luni, Termoenergetica va efectua lucrări de înlocuire și de reparații pe conductele rețelei primare, în zone din toate sectoarele Capitalei. 675 de blocuri vor avea sistată apa caldă, unele dintre acestea și pentru o perioadă mai lungă de timp.

Vor fi efectuate următoarele intervenții:

1. Conducta Magistralei Grivița – CET Grozăvești DN 700mm, în zona Șoselei Pipera și a străzii Nicolae Caranfil din Sectorul 1. Se vor executa toate operațiunile necesare întregirii conductelor rețelei primare de termoficare DN 700mm, intervențiile fiind impuse de finalizarea unor lucrări de primă urgență deja executate. Pentru aproximativ 175 de blocuri va fi sistată furnizarea agentului termic pentru apă caldă în perioada cuprinsă între 06 și 14 iulie 2023, ora 23.00. Anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 1973, această porțiune de rețea având 50 de ani de funcționare.

2. Lucrări de înlocuire a rețelei pe conducta DN 600mm, în intersecția Bulevardelor Ion Mihalache, Turda și Mareșal Alexandru Averescu din Sectorul 1. Se vor executa lucrări de înlocuire a aproximativ 15m de conductă, fără a fi sistată furnizarea agentului termic pentru apă caldă. Anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 1976, această porțiune de rețea având aproape 50 de ani de funcționare.

3. Magistrala 1 Sud - Conducta DN 600mm - în zona străzii Doamna Ghica și Șoseaua Fundeni din Sectorul 2, unde se realizează lucrări de reparații a rețelei primare. În perioada cuprinsă între 12 și 14 iulie va fi sistată furnizarea agentului termic pentru apă caldă, pentru aproximativ 90 de blocuri și Spitalul Fundeni. Anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 1985, această porțiune de rețea având aproape 40 de ani de funcționare.

4. Lucrări de reparații pe Magistrala 3 Sud DN 700mm, pe Bulevardul Corneliu Coposu din Sectorul 3. Pentru aproximativ 25 de blocuri din această zonă va fi sistată furnizarea agentului termic pentru apă caldă în perioada cuprinsă între 11 și 13 iulie 2023, ora 23.00. Anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 1994, această porțiune de rețea având aproape 30 de ani de funcționare.

5. Conducta DN 300mm, în zona străzii Reșița din Sectorul 4. Vă precizăm că, din cauza altor urgențe intervenite în cursul acestei săptămâni, lucrările anunțate săptămâna trecută nu au fost executate. În cadrul acestui șantier se vor înlocui aproximativ 20 de metri de conductă cu același diametru. Pentru aproximativ 165 de blocuri va fi sistată furnizarea agentului termic pentru apă caldă în perioada cuprinsă între 11 și 15 iulie 2023, ora 23.00. Anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 1976, această porțiune de rețea având aproape 50 de ani de funcționare.

6.Conducta DN 500mm, în zona Calea 13 Septembrie din Sectorul 5, unde se continuă lucrările începute în cursul săptămânii trecute. În urma intervențiilor efectuate și a controlului efectuat (în galerie) pentru realizarea lucrărilor programate inițial s-a constatat starea avansată de coroziune a rețelei și s-a decis continuarea lucrărilor de înlocuire cu încă 150 de metri de țeavă cu același diametru. Pentru aproximativ 50 de blocuri din acest sector va fi sistată furnizarea agentului termic pentru apă caldă în perioada cuprinsă între 10 și 31 iulie 2023, ora 23.00. Anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 1984, această porțiune de rețea având aproape 40 de ani de funcționare.

7. Continuarea lucrărilor pe tronsonul de rețea - DN 200mm, pe strada Poiana Câmpina din Sectorul 6, acolo unde se vor schimba în total aproximativ 120 de metri de conductă cu același diametru. Această etapă este executată în perioada cuprinsă între 10 iulie și 14 iulie 2023, fără sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă pentru consumatori. Vă reamintim că anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 1988, această porțiune de rețea având 35 de ani de funcționare.

8. Conducta DN 400mm, în zona Bulevardului 1 Mai din Sectorul 6, unde se efectuează lucrările de întregire a rețelei primare de termoficare. Pentru aproximativ 65 de blocuri din acest sector va fi sistată furnizarea agentului termic pentru apă caldă în perioada cuprinsă între 13 iulie și 14 iulie 2023, ora 23.00. Vă reamintim că anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 1977, această porțiune de rețea având peste 45 de ani de funcționare.

9. Conducta DN 1000mm, în zona intersecției străzii Dezrobirii cu Roșia Montană din Sectorul 6, unde se efectuează lucrări de reparații pe Magistrala 3 Vest. Pentru aproximativ 75 de blocuri din acest sector va fi sistată furnizarea agentului termic pentru apă caldă în perioada cuprinsă între 10 și 11 iulie 2023, ora 23.00. Anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 1971, această porțiune de rețea având peste 50 de ani de funcționare.

10. Lucrări de reparații pe Magistrala Giulești – CET Grivița, DN 300mm, pe Calea Giulești din Sectorul 6. Pentru aproximativ 30 de blocuri din această zonă va fi sistată furnizarea agentului termic pentru apă caldă în perioada cuprinsă între 11 și 14 iulie 2023, ora 23.00. Anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 1977, această porțiune de rețea având peste 45 de ani de funcționare.

Termenele lucrărilor sunt estimate înainte de deschiderea șantierelor și decopertarea galeriilor. Finalizarea lucrărilor depinde de complexitatea acestora, care este în directă legătură cu starea de degradare a conductelor. Se va lucra simultan în mai multe puncte, astfel încât, pe măsura finalizării unor operațiuni, punctele termice să fie repuse în funcțiune mai repede decât termenul estimat.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...