Fără animale sălbatice la circ. Folosirea acestora în spectacole este acum interzisă prin lege

Data actualizării: Data publicării:
tigru6

Proiectul de lege care prevede interzicerea folosirii animalelor în circuri, cu excepţia câinilor, cailor, delfinilor şi a unor păsări exotice, a fost adoptat marţi, cu 201 voturi „pentru”, 7 voturi „împotrivă” şi 58 de abţineri, de Camera Deputaţilor, care este for decizional în această speţă.

Potrivit proiectului de lege iniţial, era interzisă folosirea animalelor sălbatice, fie capturate din natură, fie născute în captivitate, în spectacole de circ şi în orice alt tip de spectacol sau expoziţie, notează News.ro.

Deputaţii din Comisia pentru agricultură au adoptat o serie de amendamente prin care se permite folosirea în spectacolele de circ a câinilor, cailor, delfinilor şi animalelor din acvarii şi a unor specii de păsări exotice granivore.

Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă şi folosirea animalelor aparţinând subîncrengăturii vertebrate, indiferent de gradul de îmblânzire, născute în captivitate sau capturate din natură, în spectacole de circ, circuri ambulante, caravane şi trupe de artişti ambulanţi, precum şi în orice alte tipuri de spectacole similare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri