Animalele chinuite, neprotejate de lege
Senatul României a aprobat, tacit, pe 1 noiembrie, o propunere legislativă care prevede majorarea pedepselor pentru cei care comit acte de cruzime împotriva animalelor. Modificarea legislativă a venit din partea mai multor organizaţii pentru drepturile animalelor şi presupune ca actele de tortură asupra animalelor să fie pedepsite cu amenzi, dar şi cu închisoare de la 2 la 7 ani. Legea urmează să fie discutată în Camera Deputaţilor, ca for decizional. În prezent, însă, potrivit legii de protecţie a animalelor, pedepsele maxime sunt de un an de închisoare, sancţiune care însă nu se aplică, în condiţiile în care, în România nu există instituţii puternice dedicate protecţiei animalelor, spun ONG-urile. Cât de amplu este fenomenul cruzimii împotriva animalelor şi cum este el pedepsit, aflaţi acum, dintr-un reportaj „Din interior”. Vă avertizăm că urmează imagini cu un puternic impact emoţional!
O şedinţă aparent banală a Comisiei pentru Agricultură din Senatul României s-a transformat într-o dezbatere aprinsă. Pe ordinea de zi: modificarea Legii 205 pe 2004, cunoscută şi ca „Legea de protecţie a animalelor”. Propunerea a venit din partea mai multor organizaţii pentru drepturile animalelor. Acestea cer mărirea pedepselor maxime pentru cei care comit acte de cruzime, de la un an de închisoare, cum este în prezent, până la 7 ani.
Întâlnirea de la începutul lunii octombrie nu a fost altceva decât un nou prilej de discuţii aprinse, pe o temă care desparte de decenii societatea românească: gestionarea problemei animalelor fără stăpân, în special a câinilor. Dezbatarea a căpătat amploare mai ales după ce doi senatori PSD din comisia juridică au cerut reduceri ale pedepselor propuse de ONG-uri, la maximum doi ani de închisoare pentru acte de cruzime. Senatorii au motivat că sancţiunile cerute de ONG-uri nu sunt corelate cu noul cod penal. Activiştii nu au fost însă de acord.
Finalul întâlnirii a ramas fără rezultat. Senatorii au amânat adoptarea raportului în privinţa legii pentru protecţia animalelor, din motive organizatorice. Pe 1 noiembrie, Senatul a aprobat însă, tacit, modificările cerute de ONG-uri. Astfel, pedepsele pentru actele de tortură s-ar putea mări. Senatul este însă prima cameră sesizată în acest caz, soarta noii legislaţii urmând să fie decisă în Camera Deputaţilor. Un proces care poate dura chiar şi ani de zile. Între timp, însă, problema cruzimii rămâne un fenomen in crestere, în lipsa unei legislaţii mai dure.
Internetul este plin de filmări cu acte de cruzime comise împotriva animalelor. Cei găsiţi vinovaţi riscă de cele mai multe ori doar o amendă sau o pedeapsă de câteva luni de închisoare, cu suspendare. Mai mult, legea se aplică greu, în condiţiile în care nu există instituţii puternice dedicate strict protecţiei animalelor.
Kuki Bărbuceanu, activist Vier Pfoten: Legea, până în 2012, a fost cât de cât bună. Numai că în 2012, cu ocazia modificării Codului Penal, legea a suferit modificări numai în capitolul sancţiuni. Înainte, pedeapsa cu privare de libertate era de şase luni la doi ani, după ce a fost modificată a devenit de la trei luni la un an. În primăvara acestui an a apărut iniţiativa de refacere a acestor stricăciuni, de a le repara, ba mai mult de atât, de a mări cuantumul pedepselor. Pentru că, din păcate, în ultimii trei ani au apărut foarte multe cazuri.
Ioana Rosenberg, activist independent: E un fenomen infracţional din ce în ce mai amplu, îngrijorător de amplu, zilnic asociaţiile se confruntă cu zeci de cazuri de cruzimi. Cruzimi oribile. Câini cu ochii scoşi, porci arşi de vii, câini cu toate cele patru labe tăiate (...), cai care zac la marginea drumurilor (...) Semnale mai clare şi mai ferme din partea societăţii civile nu ştiu. Autorităţile, vorbesc de poliţia MAI, încearcă să evite astfel de cazuri şi ne spun că nu prea au ce să facă, pentru că sunt prea mici pedepsele. Nu ţine de competenţa lor.
Potrivit legii, de combatarea actelor de cruzime se ocupă inspectorii din cadrul Direcţiilor Sanitar Veterinare judeţene. În cazurile penale sunt implicaţi şi angajaţii Ministerului de Interne. În 2014, a fost anunţată de către autorităţile sanitar veterinare înfiinţarea instituţiei numite, pompos, Poliţia Animalelor. Pe model occidental, ar trebui să se ocupe strict de bunăstarea animalelor.
Reporter: Dumneavoastră sunteţi desemnată pe „Poliţia animalelor” în Bucureşti...
Mioara Dumitru, medic veterinar, DSV Bucureşti: Da, corect. (...) Au fost momente când au fost şi două persoane, dar majoritatea timpului este o singură persoană.
Mioara Dumitru este singurul angajat al Poliţiei Animalelor din Bucureşti. Când merge în misiune, o însoțesc colegii din alte departamente. Se deplasează de cele mai multe ori cu maşina personală. Nu are uniformă, ca în filmele americane. Şi, de multe ori, nu are nici măcar puterea de a verifica situații ce țin de atribuțiile de serviciu.
Practic, în România, poliţia animalelor nu poate să facă inspecţii, dacă persoana reclamată nu-i permite accesul pe proprietatea sa... Cum este şi în cazul de faţă. La un adăpost pentru câini improvizat în sectorul 3 din Bucureşti, inspectorului sanitar-veterinar nu i s-a permis niciodată accesul ca să verifice în ce condiţii traiesc animalele. Tot ce poate să facă în astfel de situaţii, este să lanseze o invitaţie politicoasă la sediul instituţiei.
Medicii veterinari spun că este din ce în ce mai greu să aplice sancţiuni, în condiţiile în care nu au suficient personal dedicat... şi nici autoritate.
Reporter: Vă loviţi des de refuzuri?
Mioara Dumitru, medic veterinar, DSV Bucureşti: De foarte multe ori. Şi practic la uşa apartamentului ne oprim, nu putem să avem acces, să controlăm, să constatăm, să luăm măsurile conform legii...
Reporter: Sunteţi legaţi de mâini în ceea ce priveşte aplicarea acestei legi?
Laurenţiu Jurubiţă, medic veterinar, DSV Bucureşti: Da, parţial, da. Asta este un pic dureros.
Reporter: Ce poate să facă DSV în momentul de faţă?
Laurenţiu Jurubiţă: Să-i aplice o amendă, să zicem 600, 1.000, mai mult, dar fără să rezolve problema. Nu se rezolvă absolut nimic. Se duce, se constată o anumită faptă, da, aplic o amendă şi situaţia rămâne la fel. Eu cred că Legea 205 trebuie modificată în sensul că mai multe instituţii ale statului să se ocupe în acelaşi timp.
La nivel naţional, doar şapte judeţe au câte doi reprezentanţi ai serviciilor de poliţie a animalelor. Restul au numai câte unul. Acesta ar trebui să se ocupă de zeci, dacă nu sute de sesizări, care presupun inclusiv acte de cruzime. Responsabilii cu bunăstarea animalelor din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare recunosc că au o problemă.
Reporter: Sunt aceşti oameni specializaţi pe protecţia animalelor suficienţi, având în vedere numărul reclamaţiilor?
Adina Ciurea, şef departament Bunăstarea Animalelor ANSVSA: Activitatea este foarte vastă, întotdeauna este nevoie de personal instruit şi suficient.
Reporter: Vi se pare suficient?
Adina Ciurea: Eu zic că avem personal instruit. (...) dar într-adevăr, volumul de muncă este foarte mare.
În unele cazuri de cruzime descoperite, inspectorii cer întocmirea unor dosare penale. În prezent, însă, în România există o singură persoană încarcerată pentru încălcări ale Legii protecţiei animalelor, pentru că a tăiat tendoanele calului unui vecin, cu o coasă, în timpul unei altercaţii. Pedeapsa cu executare pare a fi o excepţie, când vine vorba de protecţia animalelor. Uneori şi cazurile dovedite aşteaptă ani de zile o rezolvare în instanţă.
În urmă cu doi ani, poliţiştii din Argeş au prins în flagrant mai mulţi bărbaţi care organizau lupte de câini într-un sat. A fost un caz unic în România. Infracţiunea poate că nu ar fi ieşit însă la iveală, dacă unii dintre participanţi nu ar fi fost monitorizaţi într-un alt caz, de furt de combustibil. O descindere ca-n filme a avut loc în localitatea Suseni. Subcomisarul Valentin Dina a participat la acţiune.
Valentin Dina, subcomisar, Serviciul de Investigaţii Criminale Argeş: A fost această organizare ilegală de lupte între câini, câini periculoşi, rase periculoase de câini, gen pitbull, amstaff, rottweiler. Se organizase un fel de ring special, undeva într-un staul de animale, se strânseseră cei care aveau animale şi le pregăteau special pentru a desfăşura aceste lupte între câini, precum şi privitori. Se desfăşurase deja o luptă de câini, îmi aduc aminte, noi am intervenit efectiv într-o pauză dintre aceste lupte. Vă daţi seama că nu toată lumea a stat şi a spus „Da, noi recunoaştem şi...”. Toţi au încercat să scape, să fugă, au fost prinşi. (...) Cei care organizau luptele nu au fost numai din judeţul Argeş. (...) Erau pasionaţi şi ţineau legătura între ei inclusiv cu data la care să organizeze luptele, categoria la care să participe cu câinii respectivi. (...) A fost o chestie organizată.
Poliţiştii au fost nevoiţi să-i urmărească pe infractori pe câmpurile din jurul comunei. O parte dintre câinii descoperiţi în ring erau răniţi. În urma cercetărilor, s-a descoperit că animalele au fost crescute special pentru astfel de lupte.
Valentin Dina, subcomisar, Serviciul de Investigaţii Criminale Argeş: Îi cumpărau proabil de mici, de la câteva săptămâni şi-i creşteau în „religia” asta, pentru a se lupta, făceau inclusiv antrenamente, dacă vă vine să credeţi, îi antrenau ca să ajungă la masa musculară pe bandă de alergare. Pe bandă de alergare pe care se antrenează oamenii. Țineau anumite regimuri alimentare. Îi înfometau cu câteva zile înainte de organizarea luptelor. În pauzele de la lupte le făceau nişte injecţii cu ceva ca să-i facă să nu simtă durerea, să continue lupta.
Deşi au trecut doi ani, cei responsabili nu au fost condamnaţi nici până astăzi pentru actele de cruzime. Câinii de luptă au fost lăsaţi în grija angajaţilor unui adăpost pentru animale de lângă Piteşti. Aici, la Smeura, au fost îngrijiţi, cazaţi şi daţi spre adopţie. Animalele şi-au găsit greu stăpâni, în condiţiile în care în majoritatea ţărilor europene este interzis să deţii câini de luptă. În timp, însă, toţi au ajuns în grija unor iubitori de animale, din Germania. Noii stăpâni au fost dispuşi să facă sacrificii mari ca să-i păstreze.
Ana Maria Voicu, director adăpost pentru câini: I-am cazat în condiţii speciale, pentru astfel de câini. Au stat mai bine de un an. (...) Era exclusă adopţia pe teritoriul României şi am încercat în Germania. (...) Foarte greu şi în Germania, pentru că este o rasă interzisă, dar s-au găsit câţiva oameni care şi-au asumat responsabilitatea pentru ei. (…) Au dat peste cap vieţile noilor stăpâni. Schimbat locul de muncă, schimbat adresa de locuit, pentru că trebui să fie acceptați integral cu tot cu câine unde locuiesc, la locul de muncă, unde plimbă câinii. Se plătesc nişte taxe foarte mari pentru ei.
Reporter: Şi aceşti cetăţeni germani, practic, şi-au refăcut viaţa în funcţie de aceşti căţei...
Ana Maria Voicu: Da, pentru aceşti căţei. A fost foarte greu, n-au plecat toţi odată, evident, pe rând. Dar am reuşit.
Acasă la bărbatul în curtea căruia se organizau luptele ilegale, mama acestuia susţine că fost mai degrabă surprinsă de faptul că autoritățile au intervenit în forță, decât de ceea ce făcea fiul său cu câinii.
Bărbatul acuzat a refuzat un interviu filmat. A transmis însă, la telefon, că a organizat luptele pentru că... nu ştia că riscă o pedeapsă cu închisoarea.
Fenomenul cruzimii împotriva animalelor nu se opreşte doar la cazuri individuale. Uneori, inclusiv autorităţile locale sunt acuzate că încalcă legea...
În ultimii ani, pe străzile din comuna Valu lui Traian, judeţul Constanţa, animalele, cu sau fără stăpân, sunt otrăvite. Ultima dată s-a întâmplat în luna iulie 2016. Testele făcute de medicii veterinari arată că pe străzile comunei a fost aruncat Furadan, o substanţă interzisă care provoacă suferinţe groaznice. Oripilaţi de imaginea uliţelor pline de pisici şi câini otrăviţi, câţiva cetăţeni au acuzat autorităţile locale că ar fi fost implicate, pentru a scăpa de câinii fără stăpân. Primarul se apără însă şi susţine că dupa cazul din vară a fost deschisă o anchetă penală.
Florin Mitroi, primar Valu lui Traian, judeţul Constanţa: Este o anchetă în derulare, nu vreau să influenţez cu nimic şi să se finalizeze. Dar cu siguranţă nu am făcut noi aşa ceva. Poate să fie între vecini. (...) Dacă vreţi, din punctul meu de vedere, un om fără suflet. După întâmplarea de atunci, am dat un proiect de hotărâre al consiliului local şi până la sfârşitul anului 2016 avem un program de informare al cetăţenilor.(...) Am dat proiect de hotărâre de consiliu local pentru a înfiinţa în proprietatea consiliului local o micro-fermă, să-i spunem, sau un adăpost pentru aceşti câini. Dacă am avut scandalul din vară deja urgentăm pentru a elimina orice suspiciune vizavi de primărie, consiliul local sau angajaţi.
Lui Giani Fărcăşanu, un locuitor al comunei, i-au murit până acum mai multe animale, în campaniile de otrăvire. A fost foarte deprimant. Soţii Fărcăşanu sunt mari iubitori de animale.
Giani Fărcăşanu, locuitor Valu lui Traian, judeţul Constanţa: În noaptea dinspre 7 spre 8 iulie eu am auzit câinii de pe stradă lătrând şi urlând. A fost aruncată otravă în acea noapte. Pe la 9 dimineaţa am găsit pisicuţa noastră de companie, Michiduţă, moartă, cu spume la gură, că din nou s-a pus otravă. (...) Soţia a fost extrem de afectată, nu şi-a revenit câteva zile, pentru că ţinea enorm la ea. Am ieşit imediat pe stradă, să văd ce se întâmplă şi am găsit o căţea la colţ, Sibila o chema, cea cu nouă puişori. Puişorii... ce să vă spun? Imaginaţi-vă o căţea moartă şi puişorii pe lângă ea, cum urlau, cum ţipau.
Familia Fărcăşanu a luat în grijă puii de câine găsiţi în stradă. Din cei nouă, însă, doar unul singur a supravieţuit. Trăieşte alături de ceilalţi 12 câini salvaţi de la otrăvire de soţii Fărcăşanu. Şi de cele 12 pisici ale familiei.
Giani Fărcăşanu este dezamăgit că nu toată lumea ia atitudine când aude de astfel de fapte. Mulţi dintre vecinii de pe străzile unde au fost otrăvite animale se fac că nu știu, spune bărbatul, de frica primăriei, pe care, iniţial, au acuzat-o de complicitate.
Giani Fărcăşanu, locuitor Valu lui Traian, judeţul Constanţa: Eu am făcut o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa, am fost şi audiat ca martor. (...) Acum aştept să văd ce răspuns voi primi. Oamenii au fost revoltaţi şi au spus multe lucruri atunci. Dar eu am mers ulterior să vorbesc cu dânşii, pentru că eu am fost oripilat (...). O parte din ei şi-au deschis sufletul (...), dar o parte dintre ei s-a văzut că nu vor să mai spună nimic şi că povestea se face uitată. Şi eu am tras concluzia în sinea mea, cred că din teamă. „Nu, că nu, că nu”. Eu cred că o anumită frică există şi cred că trebuie depăşită. Mie îmi pasă pentru că în primul rând sunt om şi dacă te numeşti om trebuie să fii atent la ce se petrece în jurul tău şi mai ales cu cei neajutoraţi. Şi printre cei neajutoraţi sunt animalele. Mi se pare absolut normal să te intereseze soarta unei asemenea fiinţe!
Cei care înțeleg cel mai bine fenomenul cruzimii împotriva animalelor sunt activiştii care se ocupă direct în stradă de astfel de cazuri. Marius Chirca a lăsat un job bun ca să salveze animale. Acum are un adăpost la Fundulea, unde, alături de câini, trăiesc cai, măgari şi chiar o capră şi o scroafă. Deşi nu şi-a dorit asta, asociaţia lui a devenit un fel de serviciu de urgenţă pentru animalele maltratate.
Reporter: De câte ori pe zi sună telefonul?
Marius Chirca, activist, asociaţia Kola Kariola: Cel puţin de o sută de ori.(...) Primim 300-400 de mesaje pe Facebook zilnic. (...) A luat amploare, eu câteodată mă enervez, pentru că simt că nu mai pot. Totul a început în decembrie 2013, lucram undeva, eram bugetar, cum se spune.(...) Am găsit pe un viscol cumplit şi ger opt pui de câine. I-am luat acasă, i-am ţinut la căldură, i-am deparazitat.(...) În acele zile am început să citesc despre situaţia câinilor din România. M-am băgat într-un concediu fără plată, vedeam acele poze ataşate de oameni cazului respectiv şi am început să plec prin Bucureşti, prin ţară să ajut acele animale. (...) Am ajuns la peste 550 de câini pe care îi găzduiesc în acest moment. M-a consumat foarte mult psihic, fizic, activitatea din ultimii trei ani. Nu credeam vreodată să fiu martorul unor scene... unele chiar de o cruzime ieşită din comun.
Marius se află printre susţinătorii majorării pedepselor pentru cruzime. Cel mai dureros este să vadă că nu sunt pedepsite multe dintre cazurile semnalate.
Marius Chirca, activist, asociaţia Kola Kariola: Autorităţile nu se implică de niciun fel în problema asta. (...) Trebuie neapărat acest amendament să i se dea un aviz pozitiv. Trebuie, pentru că, vă spun sincer, în ultima perioadă am renunţat să mă mai deplasez în ţară acolo unde sunt cazuri de cruzime, de maltratare. Când ai o limită de maxim doi ani... te zbaţi degeaba. Cum ne-am zbătut şi noi. Eu am renunţat să mă mai duc la cazuri de cruzime sau maltratare de prin ţară, pentru că nu făceam altceva decât să mă îmbolnăvesc de nervi, să pierd timp de pomană. Legea este foarte slabă, nu se intervine, nu se face practic nimic! Nu există protecţia animalelor, nu există nimic, nimic, nimic.
Deşi sunt cei mai vizibili, nu doar câinii străzii au de suferit. La Cernavodă, un adăpost pentru maidanezi a devenit sanctuar pentru cai şi măgari. Medicul veterinar Roxana Bratu are grijă de animalele abandonate pe câmp sau confiscate de la stăpâni, în cazuri de maltratare.
Roxana Bratu, medic veterinar, asociaţia Save the Dogs: Pe partea dreaptă vedeţi adăpostul 3 de măgari. Adăpostul 3 e adăpostul pentru animale cu nevoi speciale. Ce înseamnă asta? Animale foarte bătrâne. (...) Sunt animale care au fost bătute, sunt animale care au fost găsite abandonate, după perioade mai scurte sau mai lungi, depinde cum am primit şi noi de veste că este acolo acel animal.
Reporter: Şi ele trăiesc aici pentru tot restul vieţii lor?
Roxana Bratu: Da.
Reporter: Deci au venit aici şi...
Roxana Bratu: Aici au venit şi aici rămân.
Din experienţa câştigată, Roxana a concluzionat că oamenii simpli, de la ţară, nici nu realizează că săvârşesc acte de cruzime asupra animalelor. Mai mult, nu ştiu că există o lege care ar trebui să pedepsească faptele lor.
Roxana Bratu, medic veterinar, asociaţia Save the Dogs: Măgarul de acolo este măgarul Oberon, intrat anul acesta... Asociaţia noastră a primit reclamaţie cu privire la acel măgar, văzut de nişte oameni care vizitau Dobrogea. (...) Avea copitele crescute cam atâta, nu exagerez. (...) nimeni nu l-a îngrijit niciodată (...) Proprietarii de măgari în general sunt familii destul de amărâte, destul de sărace. (...) Deci omul nu ştia că este o problemă. În general proprietarii de măgari dacă mergeam şi vorbeam frumuşel cu ei şi-i rugam să ni-l dea nouă că va avea o şansă şi o viaţă mult mai bună, ne puteam înţelege. În alte situaţii a apărut intervenţia poliţiei. În alte situaţii i-au aruncat pur şi simplu pe stradă. Eu nu ştiu dacă e cruzime intenţionaţă.(…) Din experienţa mea, în lucrul cu oamenii în satele vecine, am ajuns la concluzia că sunt oameni care nu înţeleg că animalele simt durere. (...) Loveşti un par, loveşti un măgar, loveşti un cal - nu simte durerea!
Adăpostul de la Cernavodă este finanţat de cetățeni străini. Administratorul, italianul Filipo Agostino, spune că în Italia, protecţia animalelor este o problemă luată în serios.
Filippo Agostino, director, asociaţia Save the Dogs: Mi se pare foarte grav că nu se pedepseşte acest lucru! (...) Mi se pare absurd că nu toţi actorii se implică în acest lucru. Fiecare primărie ar trebui să aibă un departament de protecţie a animalelor, ar trebui ca ANSVSA să aibă o Poliţie a animalelor adecvată. În Italia este un serviciu, poliţia locală ştie foarte bine ce are de făcut dacă se găseşte un animal abandonat. (...) În Italia se dă amendă. Cine abandonează, cine abuzează animalele ia amendă. De la 1 septembrie, dacă nu mă înşel, este caz penal. Faci puşcărie dacă abuzezi de un animal. Iar în Italia este diferită şi mentalitatea oamenilor. Cruzimea nu ar trebui să fie acceptată nici de primărie, nici de ANSVSA, nici de poliţie, dar nici de vecinul tău!
De unde vine însă numărul mare de cazuri de cruzime, semnalate în ultimii ani de activişti? Antropologul Vintilă Mihăilescu a studiat felul în care românii se raportează în special la problema câinilor vagabonzi.
Vintilă Mihăilescu, antropolog: România e într-un fel de tranziţie, între relaţia ţărănească cu animalele, din gospodărie, în general, în care fiecare îşi avea rolul de la om la animal, în care era un fel de relaţie de respect reciproc. Nu mai avem nici această relaţie ţărănească, dar nu mai avem nici cultura strict urbană faţă de animalele de companie. Oraşele mari se împart ca atitudine între oameni care detestă câinii, pentru că sunt periculoşi, şi pentru că iată au început să facă concurenţă oamenilor - „Cum adică, câinii să aibă drepturi aşa ca oamenii?”. Pare total aberant, ceea ce nu este deloc aberant. Sau la extrema cealaltă, o dragoste, o iubire, un ataşament militant chiar faţă de câini. Eu îi numeam chiar „cuţofili” şi „javrofobi”. Pe de altă parte, din punct de vedere legal, noi încă nu avem o legislaţie în acest domeniu din toate punctele de vedere. Dar mai este un lucru, (...) vine din relaţia cu animalele. În ultima vreme, societatea românească e foarte agresivă. (...) Ori, în condiţiile în care o societate întreagă, marea majoritate, oamenii sunt agresivi între ei, dar se abţin totuşi, îşi pun o frână (...) atunci defularea pe animal e mult mai la îndemână.
Un sondaj, efectuat la scurt timp după ce un pui de urs a fost împușcat pentru că se rătăcise pe străzile Sibiului, arată că peste 85% dintre români sunt de acord cu înăsprirea pedepselor pentru maltratarea animalelor. În timp ce o parte a societăţii cere legi dure, există voci care spun însă că este inutil, atâta timp cât instituţiile nu le aplică. România se învârte într-un cerc vicios, în care drepturile animalelor sunt susţinute verbal de toată lumea, dar prea puţini le respectă.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
