Peste 80 la sută din salariaţii Metrorex sunt de acord cu declanşarea grevei generale. Ei cer majorarea salariilor cu 4%, cât este indicele inflaţiei. Venitul mediu al unui angajat la Metrorex este, acum, de 1.400 de lei.
„De 5 ani ni se interzice să majorăm fondurile de salarii pentru că suntem unitate subvenţionată. Nu cred că va depăşi o lună până la greva generală, dar prima va fi greva de avertisment”, a spus Ion Rădoi, de la Sindicatul Metrorex.
O eventuală grevă la Metrorex ar paraliza traficul în Capitală, ținând cont de faptul că 700.000 de bucureșteni circulă zilnic cu metroul.
De proteste se pregătesc şi salariaţii RATB. Ei cer bani la rectificarea bugetară, în caz contrar, un sfert dintre ei ar putea fi disponibilizaţi.
„Peste 3.500 de oameni ar putea fi daţi afară ca să putem funcţiona până la sfârşitul anului. Dacă până în septembrie nu se dă diferenţa de bani tăiată, adică peste 100 de milioane de lei, RATB va intra în colaps”, a declarat Vasile Pietrariu.
Reprezentaţii salariaţilor susţin că parcul auto al RATB este învechit, nu sunt piese de schimb şi nici bani pentru carburanţi.
Bugetul Regiei, mai mic cu 25% faţă de necesităţi, este, de altfel, motivul pentru care directorul general al Regiei Autonome de Transport Bucureşti, Adrian Câmpurean a demisionat.
Întrebat de ce și-a dat demisia, fostul director a răspuns: „Pentru că nu mi-am putut duce la bun sfârşit obiectivele propuse. Nu mai aveam ce să negociez, pentru că situația s-a abătut odată cu aprobarea bugetului”.
Potrivit liderilor de sindicat, datoriile RATB se ridică la 70 - 80 de milioane de euro.