Poliţiştii arădeni fac cercetări pentru ucidere din culpă după ce o adolescentă de 13 ani a născut un copil care a fost declarat mort de către medici, familia acuzând că asistenta de pe ambulanţă că a avut un comportament abuziv pe timpul transportului. Medicii spun că fătul ar fi murit de câteva zile, dar o anchetă internă a fost declanşată la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Arad, vizând presupusul comportament abuziv al asistentei medicale, scrie News.ro.
Ancheta poliţiştilor a fost începută după ce în noaptea de miercuri spre joi copilul unei adolescente a murit la naştere. Fata de 13 ani, din satul Prunişor, era gravidă în luna a noua şi a solicitat o ambulanţă după ce a intrat în travaliu, iar naşterea a avut loc la Spitalul Orăşenesc Ineu.
Reprezentanţii spitalului au declarat, vineri, că fătul a fost declarat mort la naştere.
Tânăra a ajuns cu ambulanţa la spital la ora 02:10 şi a născut la ora 02:25 pe cale naturală. Fătul, o fetiţă şi cu o greutate de 1820 de grame, era în stare de descompunere, ceea ce ar indica un deces de câteva zile.
Familia adolescentei acuză însă că asistenta de pe ambulanţă a avut un comportament abuziv. Angajata ar fi înjurat-o pe tânără pentru că se plângea de dureri şi ar fi pus-o să stea pe scaun, nu pe targă, cu picioarele strânse.
Directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă, Mircea Merea, a declarat că a cerut efectuarea unei anchete interne, pentru a se lămuri dacă angajata a avut un comportament inadecvat.
Purtătorul de cuvând al Poliţiei Judeţene Arad, Lorena Radu, a declarat că în acest caz se fac cercetări in rem pentru ucidere din culpă şi urmează să aibă loc audieri.
Fătul va fi expertizat medico-legal, urmând să fie stabilite cauzele şi momentul decesului.
Cazul minorei gravide este cercetat şi de Protecţia Copilului, existând informaţii că tatăl copilului este un tânăr de 18 ani.