Numărul locurilor din trenurile care pleacă din judeţul Constanţa şi de pe Valea Prahovei a fost suplimentat cu 10.000, în condiţiile în care mii se turişti au petrecut minivacanţa de 1 Mai în staţiunile montane şi de pe litoral. În Gara Constanţa există angajaţi care îi dirijează pe oamenii şi îi sfătuiesc să cumpere bilete de la automate.
CFR Călători anunţă că numărul locurilor din trenurile din judeţul Constanţa şi de pe Valea Prahovei a fost suplimentat cu 10.000.
De asemenea, a fost suplimentat şi pesonalul feroviar din gările de pe litoral şi Valea Prahovei.
Potrivit CFR Călători, la această oră este aglomeraţie în gările din judeţul Constanţa, toate casele fiind deschise, iar angajaţii dirijându-i pe oameni şi sfătuindu-i să cumpere bilete de la automate.
Trenurile care pleacă din Gara Constanţa au între 800 şi 1.200 de locuri şi între 10 şi 14 vagoane.
Potrivit CFR, în fiecare vagon pot fi vândute suplimentar între 30 şi 50 de locuri în picioare, scrie News.ro.
Aglomeraţie este şi pe drumurile de la mare şi de la munte. Astfel, traficul pe DN 1 pe tronsonul Predeal-Azuga-Buşteni, pe sensul de coborâre dinspre munte, este aglomerat, din cauza numărului mare de maşini. Şi în judeţul Constanţa, s-au format coloane de autoturisme între Agigea şi Constanţa, precum şi pe drumul din staţiunile Vama Veche şi 2 Mai.
Câteva zeci de mii de turişti şi-au petrecut minivacanţa de 1 Mai în staţiunile montane din Prahova şi Braşov, dar şi la mare, în special în Mamaia şi Vama Veche.