Acțiuni ale Poliției privind câinii agresivi: 450 de amenzi pentru 74 de infracțiuni

Data publicării:
caine cu botnita shutterstock_326867690
Foto: Shutterstock

Poliţiştii desfăşoară, până în decembrie, controale şi acţiuni de prevenire a unor incidente în care sunt implicaţi câini agresivi sau periculoşi. În primele patru luni ale anului, au fost constatate 74 de infracţiuni şi au fost aplicate 459 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea legislaţiei în domeniu, anunţă Poliţia Română.

caine cu botnita shutterstock_326867690
Foto: Shutterstock

În perioada septembrie - decembrie, Poliţia Română desfăşoară acţiuni de prevenire a oricăror incidente în care sunt implicaţi câinii periculoşi sau agresivi şi de verificare a modului de respectare a legislaţiei privind regimul de deţinere al acestora, se arată într-un comunicat de presă transmis, marţi, de instituţie.

„Este important ca deţinătorii sau proprietarii acestor categorii de câini să cunoască şi să respecte legislaţia în domeniu. Activităţile poliţiştilor, în cooperare şi cu alte instituţii (structuri judeţene ori regionale ale Asociaţiei Chinologice Române, ale Direcţiilor Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, precum şi medici veterinari), urmăresc aplicarea cu fermitate a prevederilor legale din acest domeniu, atunci când se constată abateri de la normele legale incidente”, arată sursa citată.

Potrivit Poliţiei Române, la nivel naţional, se înregistrează o scădere a numărului de câini aparţinând categoriei I - câini de luptă şi atac (-107 exemplare), pe când numărul de câini aparţinând categoriei II - câini agresivi este în creştere (+948 exemplare).

În urma activităţilor poliţiştilor, în primele patru luni ale acestui an, au fost constatate 74 de infracţiuni şi aplicate 459 de sancţiuni contravenţionale în domeniu.

Astfel, au fost identificate 30 de persoane care au comercializat câini din categoria I, în condiţiile în care un articol al OUG 55/2002 prevede că introducerea în ţară sau comercializarea câinilor de luptă şi de atac constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Potrivit OUG 55/2002 privind regimul de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi, sunt consideraţi câini periculoşi cei aparţinând următoarelor rase, grupate în două categorii: categoria I: câinii de luptă şi de atac, asimilaţi prin caracterele morfologice cu câini de tipul Pit Bull, Boerbull, Bandog şi metişii lor; categoria a II-a: câinii din rasele American Staffordshire Terrier, Tosa, Rottweiller, Dog Argentinian, Mastino Napolitano, Fila Brazileiro, Mastiff, Ciobănesc Caucazian, Cane Corso şi metişii lor. Totodată, sunt consideraţi câini agresivi cei care, fără să fie provocaţi, muşcă sau atacă persoane ori animale domestice în locuri publice sau private şi cei care participă la lupte între câini sau care au fost antrenaţi în acest scop.

Potrivit legislaţiei, proprietarii sau deţinătorii câinilor periculoşi ori agresivi trebuie să aibă vârsta minimă de 18 ani, să aibă capacitate deplină de exerciţiu şi să nu fi fost condamnaţi pentru comiterea vreunei infracţiuni contra persoanei.

De asemenea, aceştia au obligaţia să depună la Poliţie în zona unde este ţinut câinele o adeverinţă în fotocopie, eliberată de Asociaţia Chinologică Română, din care să rezulte încadrarea câinelui în categoriile menţionate şi o declaraţie pe propria răspundere cuprinzând numărul de identificare al câinelui, aplicat prin tatuare sau microcip, efectuarea vaccinării antirabice şi a rapelurilor, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, efectuarea sterilizării câinilor din prima categorie şi existenţa unei asigurări de răspundere civilă pentru eventualele pagube produse de câinii din categoria I.

De asemenea, proprietarii acestor câini trebuie să anunţe la Poliţie, în 48 de ore, dacă se schimbă adresa, dacă pierd animalul, daca acesta moare sau este înstrăinat.

Accesul câinilor de luptă şi de atac în localurile publice, în mijloacele de transport în comun şi în alte locuri publice, cu excepţia drumurilor publice şi a căilor de acces către acestea, este interzis. De asemenea, accesul acestor animale în părţile comune ale imobilelor unde sunt ţinuţi, pe drumurile publice şi pe căile de acces către acestea este permis numai dacă poartă botniţă şi sunt ţinute în zgardă şi lesă sau ham.

Totodată, accesul câinilor din categoria a II-a şi al exemplarelor cu potenţial agresiv în localurile publice, în mijloacele de transport în comun, în locurile publice, precum şi în părţile comune ale imobilelor este permis numai dacă aceştia poartă botniţă şi sunt ţinuţi în lesă. În locurile special amenajate pentru câini accesul acestora este permis fără botniţă şi fără lesă.

Conform sursei citate, sunt interzise organizarea luptelor între câini, antrenarea câinilor în acest scop şi participarea cu câini la astfel de lupte, indiferent cărei rase îi aparţin; importul sau comercializarea câinilor de luptă şi de atac, reproducţia câinilor de luptă şi de atac care nu au acte de origine recunoscute de Asociaţia Chinologică Română, abandonarea câinilor.

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Sunteți mulțumit, tovarășe Ceaușescu?”: Gorbaciov și ultima confruntare în...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Un important bancher anunță momentul în care vom intra oficial în criză. „Cei 250 miliarde euro s-au dus 90%...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei