Sistemul care monitorizează cutremurele în România ar putea să nu mai funcţioneaze

Data publicării:
cutremure

Sistemul care monitorizează cutremurele în România ar putea să nu mai funcţioneaze, avertizează directorul Institutului pentru Fizica Pământului. Şi asta pentru că Ministerul Culturii nu a alocat banii necesari funcţionării reţelei seismice.

Conducerea instituţiei spune că este nevoie de peste un milion de lei în fiecare trimestru, iar până acum guvernul a dat doar 770 de mii de lei.

Din cauza dificulăţilor financiare, conducerea Institutului pentru Fizica Pământului a fost nevoită să umble la veniturile celor o sută de angajaţi. Până acum, reprezentanţii Ministerului Culturii nu au comentat situaţia.

Constantin Ionescu, director Institutul Naţional pentru Fizica Pământului: Dacă eu întrerupeam această instalaţie de interes naţional, în primul rând nu mai puteam să localizăm cutremurul de ieri sau de alaltăieri. Puteau să se întâmple multe. Acum noi am şi redus din activităţi, n-am mai aprobat deplasări la staţiile seismice. Am tăiat bonurile de masă. Dacă primim aceşti bani pe ianuarie, mai trăim încă o lună, două. Practic, ar trebui să se deconteze lună de lună şi să avem certitudinea că în continuare ni se decontează.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce să oprești Wi-Fi-ul întotdeauna pe timp de noapte…
Digi FM
Imagini şocante în noaptea de Revelion. Un şofer a fost filmat în timp ce se învârte cu maşina într-un sens...
Pro FM
Fostul bodyguard al lui Whitney Houston, tentat să „renunțe la tot” de dragul cântăreței: „Siguranța ei era...
Film Now
A divorțat, iar acum iubește din nou. Fratele lui Ben Affleck, surprins alături de partenera lui mai tânără...
Adevarul
Daniel David îi răspunde lui Călin Georgescu: „Sunt surprins că un om al păcii caută, de fapt, războiul”
Newsweek
Cea mai rea veste de la Casa de Pensii. „Lucrăm, dar nu facem plăți”. 2.500.000 pensionari, afectați
Digi FM
România, inclusă de CNN printre cele mai bune locuri de vizitat în 2025. Cum este descrisă destinaţia...
Digi World
Câte minute de viaţă pierd fumătorii cu o singură ţigară. Concluziile celei mai noi analize a oamenilor de...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
Kevin Sorbo, protagonistul serialului Hercule, spune că a fost pus pe "lista neagră" de la Hollywood din...
UTV
26 de filme pe care trebuie sa le vezi neaparat pana la sfarsitul anului 2025