Sex sub îndrumarea Partidului, „stimulente puternice” și program TV (parțial color). Cum se distrau românii de Ziua Femeii în comunism
În urmă cu 40 de ani, ziua de 8 martie pica într-o joi. Vremea era „în general umedă cu cerul mai mult acoperit”. Vremurile erau la fel: umede și pline de acoperiți. Vântul își făcea de cap pe ogoarele inundate ale patriei dar și prin magazine, unde găseai din abundență borcane cu murături, ghiveci și creveți vietnamezi. Ziua Femeii era sărbătorită „într-o atmosferă de puternică angajare revoluționară, patriotică” desfășurată „sub semnul vibrantelor mărturii ale mîndriei patriotice, admirației și recunoștinței profunde pe care întregul popor le nutrește față de dumneavoastră, mult stimate tovarășe secretar general al partidului”. Adică față de Ceaușescu, Întâiul Bărbat al Țării. A doua pe lista urărilor, cu voia dumneavoastră, era Elena, Întâia Femeie a Țării, „savant de reputație mondială”. Cum se distrau românii de rând? Cu „stimulente puternice” (în agricultură), „Imperiul contraatacă”, spectacole artistice și sex tovărășesc desfășurat sub atenta îndrumare a organelor de partid și stat.
Ziua Femeii era doar o altă zi de coșmar comunist-ceaușist. „Sărbătoarea” era de fapt doar pretext creat de propaganda de partid și de stat pentru a-l ridica încă o dată în slăvi pe Masculul Alfa al țării, a cărui fotografie (plan-mediu) trona solemn pe prima pagină a ziarului „Scînteia” din data de 8 martie 1984.
Ceaușeasca scotea capul în poză abia de la pagina a doua încolo.
După care, urma potopul mesajelor de felicitare, ode și omagii topite în titluri care musteau de „fierbinte recunoștință pentru condițiile de afirmare socială a femeii”.
Ce aflau româncele dacă deschideau ziarul Scînteia de ziua lor: „Problema numărului de copii nu poate fi privită ca o problemă strict personală”
Presa vremii reușise deja să creeze o lume complet paralelă, un fake-news generalizat, cu femei cvasi-fericite și aparent perfect împăcate în rolul lor în „dezvoltarea armonioasă și echilibrată a populației”. Bărbații erau încurajați pe față sub îndemnul „La muncă, tovarăși!”, în timp ce femeile erau îndrumate, discret, să toarne țării cât mai mulți copii. Cel puțin 3-4, gen.
Femeile erau astfel văzute drept niște „participante active la înflorirea tuturor localităților”.
„Constituie cea mai înaltă cinste și cea mai înaltă misiune socială pentru femei aceea de a naște, de a da viață, de a crește copii”, aflăm dintr-un mesaj rostit de Ceaușescu în „ședința Consiliului Sanitar Superior”.
Sexul nu mai era deloc o chestiune intimă, ci o manifestare tovărășească desfășurată într-o amplă manifestare de entuziasm sub atenta îndrumare a partidului.
Mesajele fără perdea din „Scînteia” deveneau astfel mortarul de nădejde care încheagă orice căsnicie de piatră în comunism, conform celor mai solide principii ale eticii și echității socialiste.
Printre mesaje de felicitare și relatări de la ședințele de partid și de stat, românii mai erau puși la curent cu cel mai recent decret adoptat în Consiliul de Stat „privind contractările și achizițiile de animale, păsări și produse animale”.
Sub titlul „Stimulente puternice, răspunderi mari pentru creșterea producției și a livrărilor la fondul de stat”, erau prezentate pompos o serie de „măsuri de sprijin unităților agricole socialiste și producătorilor agricoli prin asigurarea de reproducători de rasă, asistență sanitar-veterinară și medicamente de uz veterinar animale”.
Chiar și așa, printre rânduri, oamenii reuşeau să se distreze cu puținul pe care li-l punea la dispoziție „Epoca de aur”. Dacă de 1 și 2 mai tinerimea muncitoare băga iarbă verde, mici și bere, 8 martie nu era decât o zi ordinară (de joi, cum a fost cea din 1984), care nu era oficial decretată zi de sărbătoare - adică zi liberă.
Cafea la pachet cu alte riscuri în Centru Vechi sau „Imperiul contraatacă” (cinema „Aurora”, zona Obor)
O „ieșeală” în oraș era o aventură în sine. Cofetăriile arătau ca niște farmacii second hand, cu sucuri și prăjituri cu gusturi relativ îndoielnice. Flori? Garoafe, ghiocei și dacă erai norocos, ceva brândușe. Trandafirii și lalelele se găseau greu (în centru și pentru „elite”), iar mărțișoarele „decontate” pentru epoleții albaștri. Cafenele - așa cum le știm azi - nu prea erau. O cafea în Centrul Vechi băută în timpul zilei, un biliard sau un dans în vreun club de noapte? Ce orori! Să vină Miliția!
Pe post de „rețea de streaming” atunci aveai la dispoziție doar programul unic al Televiziunii Române, ai cărei profesioniști ne delectau în acele vremuri cu documentare ceaușiste, cântece revoluționare și programe „parțial color”.
De ce „parțial color”? Simplu: Crainicii din studio (emisia propriu-zisă) erau color (deși practic vedeai doar „două” culori: costumele bej ale prezentatorilor și ecranul albastru din spate), iar materialele ori știrile venite din „teritoriu” erau alb-negru (pentru că erau pe sărăcie, filmate pe role de film alb-negru).
Probabil că TVR-ul era singura televiziune de atunci (și, probabil, din istoria televiziunii) care avea în cadrul programului o emisiune intitulată „Închiderea programului”. Aparent, aceasta dura trei ore și jumătate, precis.
Ce alte opțiuni mai aveau „tinerii din ziua de atunci” în afară de cofetării, lacto-baruri ori acest splendid program TV? În lipsa mallurilor, puteau merge la cinematografele vremii. „Secretul lui Bachus” era în topul preferințelor publicului, rula la ditamai Patria, 5 stele din 5. Filmele occidentale le găseai la coada listei. Încă mai rulau „Războiul stelelor” ori „Imperiul contraatacă” (cinema „Aurora”, zona Obor), sau filme de-a dreptul scandaloase precum „Afacerea Pigot” ori chiar cu Sylvester Stallone (pe post de portar de fotbal în „Drumul spre victorie).
Propaganda comunistă ne înfățișa muncitoarele din fabricile comuniste ai anilor 1980 în felul următor:
În realitate, imaginile arătau cam așa:
Cum era într-unul din jocurile vremii, sunteți liberi să „Găsiți diferențele”. Extrapolând, putem găsi și diferențele cu situația de acum. Haters gonna hate, iar nostalgicii vor rămâne nostalgici.
Măcar am scăpat de o sărbătoare doar de dragul unei sărbători politizate și organizate în mod forțat de „instanțele de partid și de stat”. Am scăpat de coșmarul găsirii unui cadou într-o perioadă în care era penurie de aproape orice (mai puțin vaze din sticlă groasă), garoafe, mărțișoare metalice sau din plastic spălăcit. Și, mai ales, am scăpat de orori precum „Închiderea programului”.
Azi și acum putem ieși liniștiți la o cafea (în centru sau oriunde, chiar și în Europa pentru un „city-break”) ori la vreun mall pentru a ne bucura de „Dune 2” măcar la fel de mult cum ne bucuram, cu 40 de ani în urmă, de „Imperiul contraatacă” la Aurora.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
