Sesiune extraordinară de Rezidenţiat. 962 de candidaţi concurează pe 626 de locuri, multe fiind în specialităţi deficitare

Data publicării:
rezidentiat

Ministerul Sănătăţii organizează, duminică, sesiunea extraordinară a concursului de Rezidenţiat, la care s-au înscris 962 de candidaţi. Sunt disponibile peste 600 de locuri, rămase neocupate după examenul din noiembrie 2022, potrivit News.ro.

Concursul va fi organizat în centrul universitar Bucureşti. Examenul va începe la ora 10.00, iar accesul în săli va fi permis începând cu ora 08.30.

Potrivit Metodologiei de concurs, candidaţii trebuie să aibă asupra lor buletinul/cartea de identitate sau paşaportul, documente ce trebuie să fie în termen de valabilitate. „Cei fără un astfel de document valabil nu sunt primiţi în sala de concurs. Candidaţii care nu sunt prezenţi în sală în momentul deschiderii sacilor cu caietele cu întrebări (ora 10:00) nu mai au acces în sala de concurs”, se arată în Metodologie.

Candidaţii vor avea la dispoziţie 4 ore pentru a rezolva 200 de întrebări de tip grilă.

Vor fi declaraţi promovaţi candidaţii care obţin un punctaj de minimum 60% din cel mai mare punctaj obţinut la acest concurs. „La concurs s-au înscris 962 de candidaţi care vor concura pe 628 de locuri şi posturi din cadrul unităţilor sanitare publice. Cele 628 de locuri şi posturi au rămas neocupate în sesiunea din toamna anului 2022 a concursului de rezidenţiat, multe fiind în specialităţi deficitare, precum chirurgia generală, medicina de urgenţă, medicina de familie, neonatologie”, a anunţat Ministerul Sănătăţii.

Prof. Univ. Dr. Cătălina Poiană, preşedintele Colegiului Medicilor din Municipiul Bucureşti, a declarat pentru News.ro că „este foarte important că s-a organizat această sesiune suplimentară de rezidenţiat, deşi logistica organizării nu este deloc simplă, pentru că întărirea resursei umane în sănătate este o prioritate”.

„O problemă importantă este, însă, legată de repartiţia inegală a personalului medical pe teritoriul ţării: în centrele universitare există un număr mare de medici, spre deosebire de alte zone din ţară unde avem un deficit important pe unele specialităţi. Este important să asigurăm o distribuţie echilibrată a resursei umane pe întreg teritoriul ţării. Ne dorim ca locurile în această sesiune să se ocupe în totalitate, şi vreau să le urez tuturor candidaţilor mult succes”, a declarat Prof. Dr. Poiană.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat că se va afla la Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Bucureşti, iar, în jurul orei 11.00, împreună cu conducerea Universităţii de Medicină şi Farmacie din Bucureşti va face declaraţii.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce obiect zburător neidentificat a intrat în spațiul aerian al României joi, 26 decembrie
Digi FM
De 40 de ani împreună, la fel de îndrăgostiți. Goldie Hawn și Kurt Russell, fericiți în vacanța de Crăciun...
Pro FM
Dua Lipa, cerută în căsătorie de Crăciun, după un an de relație. Cine e logodnicul celei mai populare artiste...
Film Now
Nicole Kidman, spectaculoasă și la plajă, nu doar pe covorul roșu. Actrița de 57 de ani, impecabilă într-un...
Adevarul
Ce se întâmplă când dormi cu capul ridicat pe pernă. Beneficii neștiute și capcane ascunse
Newsweek
Ce șanse sunt ca pensia să fie îndexată cu 12% la 1 ianuarie? Veștile sunt proaste pentru pensionari
Digi FM
Michael Bolton, înconjurat de dragostea familiei, de Crăciun. Noua imagine cu celebrul artist, la un an de...
Digi World
Ce culoare este pantoful din imagine? De ce unii văd roz, iar alții turcoaz
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Patrick Duffy, secrete din Dallas și prietenia imediată cu Larry Hagman: “I-am zis soției că mi-am cunoscut...
UTV
CRBL, primul Craciun departe de fiica sa, Alessia: „Povestim pe WhatsApp, dar nu e acelasi lucru”. Artistul a...