Ședință CSAT. Misiunile armatei în afara ţării şi planul de înzestrare, pe ordinea de zi

Data actualizării: Data publicării:
csat

Consiliul Suprem de Apărare al Ţării s-a reunit, marţi, începând cu ora 11:00, la Palatul Cotroceni. Pe ordinea zi sunt, printre altele, stabilirea efectivelor pe care le poate pune armata la dispoziţie pentru misiuni în afara teritoriului naţional în anul 2018 şi discutarea planului de înzestrare cu tehnică militară în perioada 2017-2026.

Este prima şedinţă a CSAT la care Mihai Tudose va participa din funcția de prim-ministru, precum şi miniştrii Adrian Ţuţuianu (Apărare), Mihai Fifor (Economie) şi Ionuţ Mişa (Finanţe).

„Pe ordinea de zi a şedinţei sunt incluse subiecte referitoare la: implementarea Strategiei Globale a UE (dimensiunea securitate şi apărare); forţele armate ale României care pot fi puse la dispoziţie pentru participarea la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, în anul 2018; activitatea Serviciului Român de Informaţii în anul 2016; regulamentul de organizare şi funcţionare a Centrului de Coordonare Operativă Antiteroristă; Carta albă a apărării; planul de înzestrare a Armatei României 2017-2026; evoluţiile recente ale fenomenului migraţiei şi principalele măsuri implementate la nivel naţional”, a anunţat Adminstraţia Prezidenţială.

Precedenta şedinţă a Consiliului a avut loc pe 21 martie.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri