Video Seceta scoate la iveală pericolul unui pod intens circulat din Timiș. Oficialii spun că nu-l pot închide și că n-au bani de reabilitare

Data actualizării: Data publicării:
imagine de ansamblu a podului
Foto: Captură Digi24

Seceta scoate la iveală probleme grave ale infrastructurii din România. După ce nivelul râului care trece printr-o comună din Timiș a scăzut, localnicii au descoperit că podul din beton pe care trec zilnic e susținut doar de niște scânduri.Luate la întrebări, autoritățile responsabile au spus că nu există bani să-l repare, dar nici nu pot să oprească circulația. 

Pericol iminent, astfel definesc autoritățile din localitatea Parța, județul Timiș, podul din beton care nu a fost reabilitat niciodată din punct de vedere al structurii de rezistență. Podul a fost construit în anul 1955 - această dată este oferită cu aproximație de oficialii locali, pentru că nu există documentație specifică - iar în acest moment a ajuns într-o stare avansată de degradare. 

În decurs de șapte ani au fost făcute mai multe cereri de către Primăria Parța către Consiliul Județean, pentru a avea în vedere consolidarea acestui pod. În acest timp s-au făcut și două expertize tehnice ale podului, care au arătat starea avansată de degradare. Acum, seceta a scos la iveală pericolul.  Se vede cu ochiul liber că ambele picioare ale podului sunt extrem de degradate, iar apa a erodat structura de rezistență. 

Autorițățile mai spun că în acest moment circulația nu poate fi oprită, pentru că este un pod destul de trazitat. Sigurul lucru care s-a putut face a fost introducerea unei restricții de tonaj. Vor fi și controale ale poliției pentru a se asigura că TIR-uri sau camioane nu vor tranzita podul, mai spun oficialii locali. De asemenea, autobuzele au fost înlocuite cu microbuze, pentru a nu pune în pericol călătorii. Autoritățile locale au cerut prin programul "Anghel Saligny" aproximativ 55 milioane de lei pentru construirea unui pod nou, lângă cel vechi. 

La începutul lunii iunie, o persoană a fost rănită după ce podul de la Luțca de peste Siret, din județul Neamț s-a prăbușit. Construcția fusese reabilitată în noiembrie 2021, iar în momentul prăbușirii pe acolo treceau un camion și o autoutilitară.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
PSD se retrage oficial de la guvernare! Mesajul lui Marcel Ciolacu: ”Să fie clar, am...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
„Îţi dă, dacă ai noroc, două duble”. Tilda Swinton, despre ce înseamnă cu adevărat să lucrezi cu Almodovar
Adevarul
Un important bancher anunță momentul în care vom intra oficial în criză. „Cei 250 miliarde euro s-au dus 90%...
Newsweek
SURSE Pensia pe ianuarie poate întârzia și 10 zile. Casele de Pensii NU au calendarul plăților
Digi FM
Cum se simte Florin Piersic după anul greu traversat: "Sper să prind și ziua în care am să împlinesc 89 de...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
56 de ani și e un pachet de mușchi. Hugh Jackman, pozat la bustul gol pe o plajă din Australia
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei