Se schimbă intervalele orare când persoanele peste 65 de ani pot ieși din casă
Data actualizării: Data publicării:
Persoanele peste 65 de ani vor avea a dispoziție mai multe ore pentru a ieși din casă, pentru cumpărături sau pentru a face mișcare în jurul locuinței, a anunțat președintele Klaus Iohannis.
Astfel, vârstnicii vor putea ieși din casă dimineața, în intervalul 07-11 și seara, între orele 19 și 22, a spus șeful statului.
Până acum, vârstnicii aveau la dispoziție intervalul orar 11-13, cu excepția celor care încă merg la serviciu sau care au activități agricole.
„Având în vedere că vremea se încălzește, că intervalul a fost considerat prea scurt, începând de azi se va schimba acest interval”, a spus Iohannis într-o declarație de presă.
O nouă ordonanță militară în acest sens va fi adoptată astăzi, a precizat el.