Schimbările climatice vor reduce terenurile disponibile pentru producţia de cafea cu peste 50% (raport)

Data publicării:
profimedia-0732948176
Schimbările climatice vor reduce terenurile disponibile pentru producţia de cafea cu peste 50%. Foto: Profimedia Images

Schimbările climatice vor reduce suprafeţele de teren disponibile pentru producţia de cafea cu 54% până în anul 2100, chiar şi în cazul în care creşterea temperaturilor globale va fi limitată la obiectivele convenite la nivel internaţional, conform unui nou raport, transmite luni DPA/PA Media. 

Producătorii de cafea din Honduras până în Etiopia au declarat că suferă deja de pe urma destabilizării climei, iar organizaţia Christian Aid a solicitat guvernului britanic să intervină prin anularea datoriilor istorice şi strângerea de fonduri pentru acoperirea pierderilor şi daunelor provocate de climă, notează Agerpres.

Potrivit calculelor organizaţiei, creşterea temperaturilor şi condiţiile meteorologice imprevizibile vor reduce suprafeţele de teren adecvate pentru producţia de cafea cu 54,4%, chiar dacă temperaturile globale sunt limitate la 1,5-2 grade Celsius peste nivelurile preindustriale. 

Peste jumătate din cafeaua consumată în Marea Britanie provine din Brazilia şi Vietnam, două ţări deosebit de vulnerabile la schimbările climatice. Vietnam a înregistrat cea mai ridicată temperatură din istoria datelor sale meteorologice săptămâna trecută - 44,1 grade Celsius -, în timp ce ţările vecine au consemnat la rândul lor noi extreme.  

Temperaturile în creştere, ca şi precipitaţiile neregulate, bolile, perioadele de secetă şi alunecările de teren provocate de schimbările climatice induse de om ameninţă să restrângă industria cafelei şi să îi sărăcească pe producători. 

"Ca producător de cafea, aceasta este din ce în ce mai greu de produs. Şi da, asta are evident legătură cu schimbările climatice deoarece înainte plantam cafea şi se producea aproape de la sine", a declarat o fermieră din Honduras, Yadira Lemus. 

"În ceea ce priveşte schimbările climatice, vedem o creştere a temperaturilor. Vremea este mai greu de prezis. Înainte puteam să ne dăm seama care era iarnă şi care vară şi când să plantăm. Acum nu mai putem face asta. Nu mai putem pentru că se schimbă de la un al la altul şi nu mai este uşor de prezis. Cine putea să prevadă că urma să avem furtunile şi uraganele de anul trecut? Acum e o lipsă de ploaie. Suntem mult mai vulnerabili la astfel de tipuri de schimbări", a spus ea. 

Christian Aid a lansat acest avertisment într-un nou raport intitulat "Treziţi-vă şi mirosiţi cafeaua: Criza climatică şi cafeaua", care face apel la anularea datoriilor "nedrepte" şi la sprijin financiar pentru ca fermierii să îşi diversifice mijloacele de trai. 

Yitna Tekaligne, managerul din Etiopia al organizaţiei, a declarat: "Africanii reprezintă 17% din populaţia lumii, dar noi generăm doar 4% din emisiile de gaze cu efect de seră care au cauzat criza climatică. Totuşi, noi suntem cei care ducem greul în ceea ce priveşte impactul schimbărilor climatice. Industria noastră a cafelei este cel mai important export al Etiopiei şi generează locuri de muncă importante. Dar acum este ameninţată de schimbările climatice. Impactul schimbărilor climatice asupra producţiei de cafea este vizibil, inclusiv printr-un nivel ridicat al ruginii frunzelor de cafea". 

"Sunt multe lucruri pe care guvernul Marii Britanii le poate face, începând cu utilizarea influenţei sale pentru a-i determina pe creditorii privaţi occidentali să anuleze datoriile celor mai sărace ţări ale lumii şi prin mobilizarea fondurilor vitale de care avem nevoie pentru a face faţă pierderilor şi pagubelor provocate ţării noastre de criza climatică", a adăugat el. 

David Taylor, director pentru politici în cadrul organizaţiei Fairtrade Foundation, a declarat: "Acest raport oportun de la Christian Aid evidenţiază ceea ce cultivatorii de cafea de la Fairtrade spun de ceva vreme: consecinţele catastrofale ale deteriorării climei le pun în pericol nu doar mijloacele de trai, ci şi viitorul culturii lor, atât de populară". 

"Comunităţile agricole au un rol esenţial în rezolvarea crizei climatice şi deţin expertiza necesară pentru a o aborda. Cu toate acestea, prea mulţi fermieri de cafea mici - în special cei care nu au protecţia financiară oferită de Fairtrade - pur şi simplu nu îşi permit să facă acest lucru, deoarece preţul pe care îl primesc pentru produsele lor este mult prea mic. Acest lucru este nedrept", a adăugat Taylor.

Editor : Marco Badea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Românii au vizitat 'țara care nu există' și au descoperit o altă lume. Au mâncat de toți banii și au...
Digi FM
Nicușor Dan, despre campania lui Călin Georgescu: “Specialiştii cu care am vorbit spun că trece de 10...
Pro FM
Cum arată mama lui Fuego și ce mesaj emoționant i-a transmis public de ziua ei. Fanii, impresionați complet...
Film Now
Cum arată Milla Jovovich, în 2024, la 49 de ani. Imagini de colecție cu celebra actriță
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
De ce pensia intră pe card, în ianuarie, mult mai devreme? Ce bani iau în plus pensionarii?
Digi FM
Iluzie optică: Poți să găsești ursul polar din imagine? Doar cei mai inteligenți reușesc în mai puțin de 5...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Cum o privește el, nu o privește nimeni! Keanu Reeves, fascinat de Alexandra Grant pe covorul roșu la...
UTV
Reactia lui Sydney Sweeney dupa criticile dure legate de aspectul ei fizic