Foto Şapte ucraineni au vrut să fugă peste Prut cu o barcă şi două saltele gonflabile. Au fost prinși în județul Iași

Data publicării:
7 ucraineni prinsi pe malul prutului, cu fetele blurate
Ucrainenii au fost prinși pe teritoriul României, după ce au trecut de R. Moldova. Foto: Poliția de Frontieră

Şapte cetăţeni ucraineni, care au traversat râul Prut folosind o barcă şi două saltele gonflabile, încercând să ajungă într-un stat din vestul Europei, au fost prinși de polițiștii de frontieră în localitatea Sălăgeni din județul Iași.

„În data de 4 aprilie, în jurul orei 06:50, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Răducăneni - ITPF Iaşi, acţionând în baza unor informaţii deţinute, au organizat o acţiune specifică, pe timpul căreia au identificat şi reţinut şapte cetăţeni străini, care au traversat râul Prut cu ajutorul unei bărci, a două saltele gonflabile şi a unei funii legate pe cele două maluri ale apei”, potrivit Agerpres, care citează Poliția de Frontieră Iaşi.

În urma verificărilor, s-a stabilit că persoanele în cauză sunt cetăţeni din Ucraina, cu vârste cuprinse între 20 şi 33 de ani, care au declarat că intenţionau să ajungă într-un stat din vestul Europei.

Cercetările sunt în curs de desfăşurare, în vederea stabilirii întregii arii infracţionale, mai precizează ITPF Iași.

ucraineni barca
Ucrainenii au fost prinși pe teritoriul României, după ce au trecut de R. Moldova. Foto: Poliția de Frontieră
barca gonflabila
Barca cu care ucrainenii au trecut Prutul. Poliția de Frontieră

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri