Medicii epidemiologi din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Buzău monitorizează cinci persoane din judeţ întoarse recent din China, acestea fiind izolate voluntar la domiciliu.
Zeci de chinezi de la o fabrică din comuna Pârscov sunt aşteptaţi zilele următoare.
"Cei cinci buzoieni, cu vârste cuprinse între 20 şi 40 de ani, nu au avut legătură cu zona, aceştia au lucrat la o distanţă de 500-700 de kilometri de focar, nu au febră sau alte simptome specifice coronavirusului, dar au fost izolaţi preventiv la domiciliu, conform protocolului stabilit de Ministerul Sănătăţii", a declarat pentru Agerpres medicul epidemiolog Carmen Scântei.
Potrivit sursei citate, cele cinci persoane abia reîntoarse din China vor fi monitorizate prin izolare voluntară la domiciliu timp de 14 zile.
"Deocamdată nu au probleme de sănătate, sunt bine şi sunt receptivi la recomandările medicale. Aceştia nu au fost în provinciile care se confruntă cu circulaţia intensă a coronavirusului, însă pentru a exclude orice risc ei se vor afla în monitorizare 14 zile, cât e perioada de incubaţie a virusului", a precizat medicul.
Carmen Scântei a mai spus că "în scurt timp vor veni câteva zeci de chinezi care lucrează la fabricile din comuna Pârscov, în acest caz fiind nevoie de o suplimentare a locurilor de carantină şi a numărului de specialişti epidemiologi".
Editor web: Liviu Cojan