#VremSpitale. Bacterii, mizerie și dezinteres - simptomele unui sistem de sănătate bolnav. Ce este de făcut?

Data actualizării: Data publicării:
mizerie spitale

Nu trece o zi în care să nu auzim ca ministrul Sănătății a mai făcut o vizită inopinată la vreun spital din țară, în care, desigur, a găsit nereguli. De la igienă precară sau lipsă de respect pentru pacienții aflați la triaj, cu toții știm, fără să avem nevoie de o confirmare în urma vreunui control oficial, că practica și problemele sunt aceleași. De aceea, spunem tare și răspicat #VremSpitale! Încercăm miercuri să aflăm ce șanse mai are sistemul medical de a se face bine, dar și să scoatem la iveală problemele de care se lovesc zilnic, cu groază, românii care calcă pragul spitalelor. 

Sunt 30 de ani de la Revoluție, 3 decenii în care am auzit de nenumărate ori că spitalele o să fie renovate, reabilitate, construite de la zero, însă rezultatele pălesc din cauza problemelor care se accentuează pe zi ce trece. Sunt 3 ani și jumătate, plini de durere, furie, frustrari și regrete, de la seara tragică de la Colectiv, în care am văzut limitele sistemului de sănătate românesc.

Poate cel mai crunt a fost atunci faptul că oamenii care au scăpat de furia flăcărilor au murit în paturile pline de infecții nosocomiale din spitalele în care au ajuns. De atunci, ni se spune că avem în plan apariția unor Centre de Mari Arși.

Clădirile, în sine, au apărut, dar nu au dotări sau medici specializați. În lipsa lor, toți oamenii care au ghinionul să se ardă mai serios, ajung pacienți în străinătate. La timp, doar cei ale căror familii își permit să ia problema în propriile mâini.

Când ne urăm unul-altuia, când ne rugăm, mulţi dintre noi ne dorim doar sănătate, că-i mai bună decât toate. Ştim instinctiv că şansele să te mai faci bine, în spitalele din România, ţin deseori mai mult de noroc, decât de priceperea medicilor. De şansa de a scăpa neinfectat cu vreo bacterie nosocomială. De şansa de a găsi oameni dedicaţi meseriei lor, care să nu aştepte o atenţie înainte să te opereze, să nu condiționeze actul medical de șpagă.

Plătim asigurări de sănătate, dar nu primim mare lucru în schimb. Doar norocul face diferenţa. E singura șansa să nu te duci la spital cu o boală şi să ieşi cu mai multe.

#VremSpitale, o radiografie a sistemului de sănătate românesc, miercuri, la Digi24

Încercăm, miercuri, pe parcursul întregii zile, să facem o radiografie a bolilor sistemului de sănătate. Să aflăm, măcar, ce şanse are pacientul – însuşi sistemul medical – să se mai facă bine vreodată. Facem o radiografie a sistemului de sănătate românesc, cu bune și cu rele, cu probleme și soluţii. Pentru asta avem nevoie şi de părerea dumneavoastră.

Vrem să ne arătaţi ce înseamnă pentru dumneavoastră acest lucru. Trimiteţi-ne poze, înregistrări video şi informaţii despre problemele de care v-aţi lovit în spitalele româneşti, iar noi vom adresa mai departe întrebări care dor decidenților politici care ar fi trebuit să se ocupe de aceste lucruri până acum.

Așteptăm mesajele voastre pe pagina de Facebook Digi24 și pe WhatsApp, la numărul de telefon: 0771.100.304.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ciocolata Dubai, luxul care ascunde un mare fâs-tic. Ingredientele surpriză care îi păcălesc pe consumatori
Digi FM
ALEGERI ÎN SUA 2024. Cine va controla Congresul
Pro FM
Selena Gomez reacționează după noile critici legate de silueta sa: Nu-mi pasă că nu sunt subțire băț
Film Now
Christian Bale, asul transformărilor, uimește din nou. Acum cu tatuaje și cicatrici pe față, în rolul lui...
Adevarul
Nazistul care s-a revoltat împotriva cruzimii. Povestea adevărată a lui Oskar Schindler, salvatorul evreilor
Newsweek
Care pensionari NU iau bani în plus la pensie la indexarea din 1 ianuarie? Știm ce meserie au avut
Digi FM
Virgil Ianțu s-a căsătorit în secret cu mama fiicei sale, după mai bine de 20 de ani de iubire: "I-am făcut o...
Digi World
O asistentă a dezvăluit cele mai comune regrete pe care le aveau pacienții aflați pe patul de moarte
Digi Animal World
Aricii din Europa, incluşi pe „lista roşie” cu specii „potenţial ameninţate cu dispariţia”. „Oamenii sunt cei...
Film Now
Instagram vs. realitate. Nicole Kidman, într-o zi obișnuită, când nu poartă ținute și machiaje spectaculoase...
UTV
Theo Rose a povestit ce s-a intamplat dupa despartirea de Alex Leonte. „Imi venea sa ies afara sa urlu”