Viorica Dăncilă se întâlneşte cu reprezentanţii sindicatelor din sănătate

Data actualizării: Data publicării:
angajati din sanatate cu banderola greva
Sindicaliștii din Sănătate nu știu dacă mai fac grevă. Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Premierul Viorica Dăncilă se întâlneşte astăzi, la ora 10.00, la Guvern, cu reprezentanţii sindicatelor din sănătate. La discuţii vor participa şi miniştrii Sănătăţii, Muncii şi Finanţelor Publice, relatează News.ro.

viorica dancila aprilie_govro
Foto: gov.ro

Angajaţi din peste 400 de unităţi sanitare şi din peste 60 de instituţii de asistenţă socială din toată ţara au participat la greva de avertisment declanşată luni de Sanitas, potrivit reprezentanţilor federaţiei sindicale. Ei spun că aceasta este ultimul pas înaintea grevei generale anunţate pentru 11 mai şi că speră că Guvernul a înţeles dimensiunea crizei pe care a declanşat-o în sistemul de sănătate, iar negocierile de marţi, anunţate de premierul Viorica Dăncilă, vor reuşi să evite această formă radicală de protest.

Întâlnirea a fost anunţat de săptămâna trecută de către Viorica Dăncilă.

„După cum ştiţi, am avut întâlniri cu managerii de spitale, am format un grup de lucru în care am avut manageri de la spitale din subordinea Ministerului Sănătăţii, din subordinea consiliilor judeţene şi consiliilor locale, dar şi reprezentanţi ai spitalelor monospecialitate. În urma întâlnirii pe care a avut-o Ministerul Sănătăţii, doamna ministru Sorina Pintea, cu reprezentanţii federaţiei sindicale din sănătate, am văzut propunerile formulate de aceştia. Am hotărât ca marţi, 8 mai, la ora 10.00, să avem împreună cu ministrul Muncii, ministrul Sănătăţii, ministrul de Finanţe, o întâlnire cu reprezentanţii Federaţiei sindicale din sănătate pentru a vedea nemulţumirile acestora şi a vedea ce soluţii putem găsi pentru problemele pe care le ridică”, a afirmat Viorica Dăncilă, la începutul şedinţei de Guvern.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, i-a prezentat, miercuri, premierului Viorica Dăncilă propunerile sindicatelor pentru rezolvarea problemelor legate de veniturile din sistemul sanitar, astfel încât „nimeni să nu piardă din veniturile obţinute deja”. Anterior, Pintea s-a întâlnit cu reprezentanţii sindicatelor din Sănătate, reprezentanţii Sanitas anunţând că vor continua protestele aşa cum au fost programate.

„Aceste propuneri coincid în mare parte cu cele transmise premierului de către managerii de spitale. Va fi necesară o analiză foarte atentă şi efectuarea unor simulări,  astfel încât în urma modificărilor pe care le vom face nimeni să nu piardă din veniturile obţinute deja. Pe de altă parte,  una dintre solicitările sindicatelor referitoare la demararea negocierilor privind Contractul Colectiv de Muncă este ca şi rezolvată, în sensul că vom demara aceste negocieri. Cu siguranţă se vor gasi soluţii pentru rezolvarea acestor probleme. Pentru noi este important ca pacienţii să aibă acces la serviciile medicale de care au nevoie”, a declarat Sorina Pintea.

Reprezentanţii Sanitas au transmis, printr-un comunicat, că principalele discuţii s-au purtat în jurul revendicării Federaţiei de a se elimina plafonul de 30% pe ordonator principal de credite, impus de Legea salarizării bugetare, plafon care limitează acordarea sporurilor din noul Regulament.

„O posibilă soluţie avansată este excluderea din limita celor 30 de procente a plăţii suplimentare pentru zilele de sâmbătă, duminică şi sărbătorile legale, precum şi a plăţii  suplimentare pentru gărzi. Federaţia Sanitas a cerut, în continuare, acordarea creşterilor salariale pentru tot personalul din sănătate şi asistenţă socială, precum şi negocierea şi semnarea Contractelor colective de muncă la nivelul celor două sectoare de activitate, revendicări cu care a declanşat programul de proteste”, se arată în comunicat.

Sindicaliştii consideră că ”modificarea Legii 153/2017 este singura soluţie pentru un sistem de salarizare corect şi nediscriminatoriu în sănătate şi asistenţă socială”.

„În forma actuală a legii sunt multe inechităţi şi omisiuni ce trebuie rezolvate. În discuţia de astăzi cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii s-au atins mai multe probleme pe acest subiect. Dar, până la materializarea promisiunilor guvernamentale, Federaţia Sanitas respectă decizia Consiliului Naţional Sanitas privind programul de proteste, respectiv organizarea  grevei de avertisment în data de 7 mai şi declanşarea grevei generale începând cu 11 mai. Vrem să vedem o soluţie clară, completă, asumată şi adoptată de guvern, astfel încât nici un angajat din sănătate şi asistenţă socială să nu mai înregistreze pierderi de venituri salariale”, a declarat Leonard Bărăscu, preşedintele Sanitas, citat în comunicat.

Sindicaliştii din sănătate acuză discriminări în noul sistem de salarizare, spunând că există două categorii de angajaţi - medici şi asistenţi - ale căror salarii au crescut, însă există cel puţin alte şapte categorii care în urma aplicării legii salarizării pierd lunar din venit sume care ajung până la 1.300 de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...