VIDEO. Reacția managerului Spitalului Universitar, când angajații au vrut să-i spună în direct nemulțumirile

Data publicării:
adriana nica iubita lui sorin oprescu crop

Acuzații grave au fost aduse, luni, conducerii Spitalului Universitar din București. Mai mulți angajați - care au ieșit să protesteze pentru că au fost puși să aleagă între sporuri și voucherele de vacanță, pe motiv că nu sunt bani suficienți - au sfârșit prin a-și spune toate păsurile și au făcut dezvăluiri șocante despre condițiile în care lucrează. Digi24 a contactat-o telefonic, în direct, pe Adriana Nica, managerul spitalului, pentru a afla și punctul ei de vedere. Managerul a negat toate acuzațiile și a adus propriile explicații în legătură cu lipsurile despre care vorbesc angajații. Numai că, în momentul în care Digi24 a dorit să-i pună în dialog direct, prin telefon, pe asistentul Daniel Simion, unul dintre protestatari, și pe managerul Adriana Nica, legătura telefonică a managerului nu a mai funcționat brusc. Deși în studio atât Adriana Nica, cât și interlocutorul său se auzeau foarte bine, managerul părea să nu mai aibă sunet. A repetat de câteva ori „alo, alo”, apoi a închis telefonul. Ulterior, nu a mai dorit să reia discuția, spunând că a dat toate explicațiile necesare. Iată momentul:

- Sărutmâinile, doamna manager, știți că v-am sesizat de mai multe ori nereguli în secția pe care lucrez. Știți destul de bine că masa de operații se făcea cu bluze (!), știți că pacienții se izolau cu bluze, nu aveam câmpuri, nu aveam fire de electro, le resterilizam, cred că nici asta nu știți, că se resterilizau, că nu aveam fire de electro...”, a început să spună Daniel Simion, asistent medical la ortopedie.

În acel moment, managerul Adriana Nica s-a auzit spunând:

- Alo?

- Știți că nu aveam fire, știți că nu aveam mănuși, știți că... m-auziți?

- Alo?

- Doamnă Nica, ne auziți? a întrebat moderatorul din studio.

- Alo? s-a auzit de la capătul firului unde era managerul.

- Da, noi vă auzim, a confirmat Daniel Simion, aflat în direct din fața Spitalului Universitar.

- Doamna Nica, ne auziți, sunteți în legătură telefonică directă cu noi în continuare, noi vă auzim, să știți.

- Alo?

- Doamna Nica?

- Alo?

- Doamna Nica, ne auziți? (se aude în acest moment bip-ul de încheiere a conversației telefonice).

- Se pare că am pierdut legătura telefonică, constată jurnalista Roxana Lăzărescu.

- Îi readuc eu aminte doamnei manager, spune Daniel Simion. Prima problemă pe care o am: de ce interzice în momentul de față angajaților spitalului să iasă în fața spitalului să vorbească? Au primit mesaje asistenții-șefi să nu dea voie personalului să coboare. Doi: doamna manager, vă spun since și se poate dovedi, poate un procuror poate dovedi mult mai multe decât mine, dar dacă va fi nevoie mă voi adresa și Procuraturii și vă voi dovedi că s-a spălat instrumentar cu apă, doamna manager (managerul tocmai negase acest lucru - n.r.), că se dau materiale resterilizate pe masă, că nu avem materiale de osteosinteză. Am venit la dvs și v-am spus că am proteză Moore pe masă, dar nu am setul complet de proteze, nu interesează, doamna manager! De ce mințiți? Șase luni a stat spălătorul defect din cauza la o țeavă, aveți curaj să recunoașteți? Aveți curaj să recunoașteți că luni de zile spălăm instrumentarul pe întuneric că n-avem un banal bec, îl cumpărăm și-l aducem de acasă? Sunt infirmiere care vin cu materiale de acasă să spele, că nu li se dau materiale să spele! Știți asta, doamna manager? Știți, vă spun eu că știți! Adevărul este foarte crunt! Știți cum arată masa de operație din Sala 3, doamna manager? O știți, nu? Mi-ați promis acum trei luni de zile că o veți retapița, ce-ați retapițat? Lasă-i că sunt proști, merge și așa! Știți că n-avem Roentgen și de o săptămână pacienții cu fracturi nu se operează? Și la etajul 7 este unul funcțional? 

Am 47 de ani, sunt în deplinătatea tuturor facultăților mintale, ceea ce am declarat până acum și ceea ce am să vă declar de acum încolo, pentru că sunt multe de declarat, credeți-mă că sunt adevărate! Credeți-mă că dacă nu se face nimic în acest spital, e rău! Avem personal supercalificat, medici foarte buni, medici care din nimic își fac treaba, la felul în care lucrăm, mă mir că nu sunt infecții, nu pot să-mi dau seama cum de nu sunt decât că sunt niște oameni care își fac treaba cu profesionalism și le pasă de pacienți, dar nu au minimul de material să-și desfășoare activitatea. Aș vrea să discut și eu cu dna ministru, cu un om cu o funcție din țara asta, să îl iau în blocul operator să-i arăt cum sunt operați pacienții, să-i arăt trusele. De ce nu vă lasă să filmați în blocul operator?” se întreabă Daniel Simion.

Citiți și:  „Intră muștele de la morgă în blocul operator”! Dezvăluiri șocante despre condițiile în care se lucrează la Spitalul Universitar

Se va face un control al Ministerului Sănătăţii la Spitalul Universitar, după ce asistenţii medicali au dezvăluit condiţiile demne de filme de groază în care sunt îngrijiţi pacienţii, un control decis după ce, iniţial, ministrul sănătăţii a spus că e în concediu şi că peste două săptămâni, când se va întoarce, va analiza situaţia. Acum, şi Direcţia de Sănătate Publică a trimis inspectorii să verifice în ce condiţii se lucrează în Spitalul Universitar.

Citiți și:

Protest la Spitalul Universitar din Capitală, din cauza condițiilor insalubre: „Pică tot spitalul pe noi”

Cadre medicale nevoite să aleagă între două drepturi date prin lege, la Spitalul Universitar din Capitală

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locurile din Europa unde pot fugi românii de frig. 10 destinații cu soare și căldură, chiar și în plină iarnă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...