Variola maimuței. Ce este, cum se transmite și cât de gravă e boala? OMS: „Acesta nu este un eveniment obișnuit”

Data publicării:
variola
Copil din Liberia infectat cu variola maimuței (Fotografie din 1971) FOTO: Guliver/ GettyImages

Ce este variola maimuței, cum se ia și ce simptome dă? Această boală începe să preocupe autoritățile din tot mai multe țări, inclusiv în Europa, unde apariția ei este total atipică, iar în aceste condiții, Ministerul Sănătății a publicat duminică un ghid în care preia recomandările Organizației Mondiale a Sănătății, oferă informații despre această boală și publică răspunsuri la cele mai frecvente întrebări pe care și le pun oamenii în legătură cu variola maimuței.

Mai multe țări din regiunea europeană a OMS au raportat cazuri confirmate sau probabile de variola maimutei (monkeypox) de la începutul lunii mai 2022. „Acesta nu este un eveniment obișnuit. În afară de unul, toate celelalte cazuri raportate recent nu au călătorit într-o zonă endemică”, arată OMS în informarea preluată de Ministerul Sănătății.

Italia, Suedia, Spania, Portugalia, SUA și Canada, precum și în Marea Britanie - unde a fost raportat primul caz european - se numără printre țările care au confirmat cazuri de variola maimuței. Duminică, Grecia a anunțat și ea că are în observație o suspiciune de variola maimuței, la un turist din Marea Britanie. 

În România, nu a fost înregistrat niciun caz de variolă a maimuței sau suspiciune de îmbolnăvire, a precizat, duminică, Ministerul Sănătății. Totuși, ministrul sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat că vor fi cumpărate câteva sute de doze de vaccin anti-variolă, pentru a avea un stoc de siguranță.

Un grup de experți ai OMS a avut, sâmbătă, o reuniune de urgență pentru a analiza informațiile și datele care există până în prezent despre răspândirea acestei boli. Multe dintre cazurile actuale de variola maimuței au fost depistate la clinicile de sănătate sexuală, iar particularitatea bolii pare să fie o formă genitală și o răspândire similară cu cea a unei infecții cu transmitere sexuală, a declarat pentru Reuters un expert OMS în boli infecțioase.

Până sâmbătă, 92 de cazuri confirmate și 28 de cazuri suspecte de variola maimuței fuseseră raportate de 12 state, dar OMS se așteaptă să fie identificate și mai multe cazuri pe măsură ce extinde monitorizarea în țări în care boala nu este întâlnită în mod obișnuit. 

„Acest lucru este neobișnuit și de aceea sunt în curs de desfășurare investigații suplimentare pentru a determina sursa probabilă și amploarea infecției pentru a limita răspândirea ulterioară. OMS colaborează cu țările în cauză, facilitând schimbul de informații și sprijinind supravegherea, testarea, prevenirea infecțiilor, managementul clinic, comunicarea riscurilor și implicarea comunității”, arată informarea venită din partea OMS și preluată de Ministerul Sănătății.

Informații esențiale

„Oricine are contact apropiat cu cineva cu variola maimuței se poate infecta. Este important să înțelegeți că variola maimuței nu se răspândește cu ușurință între oameni, ci necesită un contact apropiat. Majoritatea cazurilor recente s-au prezentat la clinicile pentru boli cu transmitere sexuală unde au fost testati negativ pentru infecții cu transmitere sexuală obișnuite”, atrage atenția Ministerul Sănătății.

Simptomele pot fi ușoare sau severe, iar leziunile pot fi foarte pruriginoase (mâncărime - n.r.) sau dureroase. Acestea includ erupții cutanate veziculoase pe întreg corpul sau leziuni concentrate pe orice parte a corpului.

Majoritatea cazurilor care s-au prezentat recent la clinicile de sănătate sexuală din Europa au prezentat erupții cutanate și leziuni la nivelul organelor genitale și anusului.

Erupția cutanată sau leziunile pot fi însoțite de febră, durere în gât, ganglioni limfatici umflați și leziuni la nivelul gurii și ochilor.

Majoritatea pacienților se recuperează în câteva săptămâni, fără tratament.

Recomandări

Orice persoană care prezintă o erupție cutanată neobișnuită ar trebui să consulte medicul.

Orice pacient cu suspiciune de variola maimuței trebuie investigat și izolat în timpul perioadelor infecțioase presupuse și cunoscute, adică în timpul stadiilor prodromale și cu erupții cutanate ale bolii.

Urmărirea în timp util a contacților, măsurile de supraveghere și comunicarea riscurilor între furnizorii de servicii medicale sunt destinate prevenirii apariției altor cazuri și gestionării eficace a epidemiei actuale.

Întrebări frecvente

1. Ce este variola maimutei?

Variola maimuței este o infecție virală rară, cu infectare umană accidentală, care apare, de obicei, în principal în părțile împădurite din Africa Centrală și de Vest în urma contactului cu rezervorul animal. De asemenea, se poate răspândi de la persoană la persoană.

Este cauzată de virusul variolei maimuței, care aparține familiei ortopoxvirusului.

Există două tipuri de virus pentru variola maimutei, cel din Africa de Vest și cel bazinul Congo (Africa Centrală). Deși tipul vest-african al virusului variolei maimuței duce uneori la boli grave la unele persoane, boala este de obicei auto-limitată.

În medie, 1% dintre cei infectați cu tipul vest-african și până la 10% dintre cei infectați cu virusul din bazinul Congo au decedat.

2. Care este situația actuală cu epidemia din regiunea europeană?

Cel puțin patru țări din regiunea europeană au raportat până în prezent cazuri confirmate sau suspectate de variola maimutei– Portugalia, Spania, Suedia și Marea Britanie. Cazuri au fost raportate și în Canada și Statele Unite. Grecia a anunțat duminică o suspiciune de variolă a maimuței, la un turist britanic.

3. Cum a început această epidemie recentă?

Investigațiile sunt în curs de desfășurare. Cazurile sporadice de variola maimuței în țările europene în rândul călătorilor care se întorc din țările în care boala este endemică sunt binecunoscute. Cu toate acestea, multe dintre cazurile depistate în prezent în întreaga Europă nu au călătorit într-o zonă endemică. Cele mai multe cazuri sunt depistate prin intermediul serviciilor de supraveghere a bolilor cu transmitere sexuala. Acest lucru este neobișnuit și sunt în curs de desfășurare investigații suplimentare pentru a determina sursa probabilă de infecție, ce evenimente ar fi putut contribui la amplificarea transmiterii și cum să se limiteze răspândirea ulterioară.

4. Care sunt simptomele?

Simptomele sunt adesea ușoare, deși leziunile pot fi pruriginoase sau dureroase. Acestea includ erupții cutanate veziculoase sau leziuni pe orice parte a corpului – inclusiv în contextul actual particular – în jurul organelor genitale și anusului, febră, durere în gât, ganglioni limfatici umflați și leziuni la nivelul gurii și ochilor.

5. Cum se răspândește?

Variola maimutei nu se răspândește în mod normal cu ușurință între persoane și necesită un contact apropiat. Virusul intra în organism prin piele lezată, tract respirator, ochi, nas sau gură și prin fluide corporale.

Principalul mod în care poate fi răspândit este în timpul contactului fizic apropiat prelungit cu o persoană care are variola maimuței sau contact prelungit cu obiecte contaminate.

Cu toate că variola maimuței nu a fost documentată anterior ca o infecție cu transmitere sexuală, transmiterea în timpul contactului sexual este în concordanță cu modul în care acum virusul poate fi transmis de la o persoană la alta.

Focare de variola maimuței au apărut de obicei în populațiile care trăiesc în zonele rurale și care vânează, manipulează și consumă carne de vânat. În ultimii ani, au apărut cazuri din ce în ce mai mult în zonele urbane din țările endemice. Cazuri de import din Africa de Vest către Marea Britanie și alte trei țări au fost înregistrate în ultimii ani.

Variola maimuței poate fi transmisă prin contact direct și prin expunerea la picături mari eliminate prin expirație.

Perioada de incubație a variola maimuței este de obicei de la 6 la 13 zile. Variola maimuței necesită, de obicei, un contact personal strâns cu o persoană simptomatică infectată. Boala este adesea auto-limitantă, cu simptome ce dispar spontan în 14 până la 21 de zile.

6. Am citit că pot lua variola maimutei prin tuse și strănut. Este adevărat acest lucru?

Transmiterea între oameni poate apărea prin picături respiratorii mari. Deoarece picăturile nu pot ajunge departe, este necesar un contact prelungit față în față.

7. Cum poate fi redusă transmiterea virusului?

Trebuie subliniată importanța igienii mâinilor folosind apă și săpun sau dezinfectant pe bază de alcool. Este important ca o persoană cu suspiciune de variola maimuței să fie izolată și ca cei care o îngrijesc să utilizeze măsuri de protecție personală adecvate.

În timp ce un vaccin a fost aprobat pentru prevenirea variolei maimuței, iar vaccinul tradițional împotriva variolei oferă protecție, trebuie menționat ca aceste vaccinuri nu sunt disponibile pe scară largă. Populațiile din întreaga lume cu vârsta sub 40 sau 50 de ani nu mai beneficiază de protecția oferită de programele anterioare de vaccinare împotriva variolei.

În cele mai multe cazuri boala este ușoară și majoritatea oamenilor se recuperează în termen de câteva săptămâni, fără tratament.

8. Cât de gravă este variola maimuței pentru o persoană infectată?

Tratamentul pentru variola maimuței este în principal de susținere. Boala este de obicei ușoară și majoritatea celor infectați se vor recupera în câteva săptămâni, fără tratament.

Există două tipuri de variola maimuței – unul din Africa de Vest și celălalt din Africa Centrală. Virusul raportat în regiunea europeană este varianta vest-africană care este mortală pentru aproximativ 1 din 100 de persoane.

9. Cine este cel mai expus riscului de a face variola maimuței?

Oricine are contact apropiat cu o persoană cu variola maimuței se poate infecta. Cu toate acestea, familia unei persoane cu variola maimuței prezintă un risc mai mare de infecție din cauza contactului apropiat.

Persoanele ale căror profesii sau comportamente le pun la risc mai mare de expunere ar trebui să ia măsuri pentru a înțelege semnele și simptomele și să aibă grijă suplimentară pentru a preveni infecția.

Printre aceștia se numără personalul medico-sanitar care poate intra în contact cu pacienți infectați, lucrătorii sexuali și bărbații care întrețin relații sexuale cu bărbați, având în vedere recentul grup de cazuri în rândul celor care se autoidentifică ca atare.

10. Există un vaccin?

În timp ce un vaccin a fost aprobat pentru prevenirea variolei maimuței, vaccinul tradițional împotriva variolei oferă, de asemenea, protecție. Aceste vaccinuri nu sunt disponibile pe scară largă. Populațiile din întreaga lume cu vârsta sub 40 sau 50 de ani nu mai beneficiază de protecția oferită de programele anterioare de vaccinare împotriva variolei.

11. Care sunt teoriile principale cu privire la clusterele fără istoric de călătorie într-o zonă endemică?

Identificarea variolei maimuței fără istoric direct de călătorie într-o zonă endemică nu este obișnuită, iar investigațiile suplimentare – inclusiv în rândul barbaților care au relații sexuale cu bărbați – sunt în curs de desfășurare pentru a determina sursa probabilă de infecție și pentru a limita răspândirea ulterioară.

12. Bărbații care întrețin relații sexuale cu bărbați ar putea fi responsabili pentru epidemie?

Asistăm la o creștere a cazurilor de variola maimuței în anumite comunități. Deși calea exactă de transmitere nu este clară încă, contactul intim, cum ar fi contactul prelungit și, eventual, o serie de activități sexuale, pot fi factori importanți.

Focare de variola maimuței au apărut de obicei la populațiile africane care trăiesc în zonele rurale care vânează, manipulează și consumă carne de vânat (carne de tufiș).

Dar este posibil ca aceia care intră în contact apropiat cu o persoană infectată cu variola maimuței să se infecteze ei înșiși. Pentru că încă mai sunt multe lucruri pe care încă nu le înțelegem, este important să studiem toate căile posibile de transmitere, astfel încât să putem proteja sănătatea publică.

13. Dacă o persoană suspectează că are virusul, ce ar trebui să facă?

Orice boală în timpul călătoriei sau la întoarcerea dintr-o zonă endemică trebuie raportată unui medic specialist, inclusiv informații despre toate călătoriile și istoricul recent de vaccinare.

Rezidenții și călătorii în țările endemice ar trebui să evite contactul cu animalele bolnave (moarte sau vii) care ar putea fi infectate cu virusul variola maimutei (rozătoare, marsupiale, primate) și ar trebui să se abțină de la consumul sau manipularea vânatului sălbatic.

Orice persoană care face o erupție neobișnuită ar trebui să consulte medicul.

14. Ar trebui să fie izolată o persoană cu variola maimuței?

Un pacient cu variola maimuței trebuie izolat, evitând contactul apropiat cu alte persoane și trebuie să i se ofere îngrijire de susținere în timpul perioadelor infecțioase presupuse și cunoscute, adică în timpul stadiilor prodromale (semne timpurii) și, respectiv, celor cu erupții cutanate ale bolii.

Personalul medico-sanitar care îngrijește pacienții cu variola maimuței suspecți sau confirmați trebuie să pună în aplicare măsuri de precauție standard, de control al infecțiilor de contact și prin picături respiratorii. Aceasta include întregul personal medico-sanitar, cum ar fi personalul de curățenie și spălătorie, care poate fi expus în locul de îngrijire a pacientului, la lenjeria de pat, la prosoape sau obiecte personale.

Probele prelevate de la persoane cu suspiciune de variola maimuței sau de la animale cu suspiciune de infecție cu virusul variola maimuței trebuie să fie gestionate de personal instruit care lucrează în laboratoare echipate corespunzător.

15. Este recomandată urmărirea contracților?

Urmărirea în timp util a contacților, măsurile de supraveghere și comunicarea riscurilor către furnizorii de servicii medicale, către contacții din gospodării și către comunitate sunt esențiale pentru prevenirea apariției altor cazuri și gestionarea eficientă a epidemiei actuale. Se poate lua în considerare implementarea contramăsurilor farmaceutice în temeiul protocoalelor experimentale.

16. Care este sfatul OMS pentru autoritățile sanitare din Regatul Unit și pentru alte țări?

Măsurile intensive de sănătate publică ar trebui să continue în Regatul Unit.

Pe lângă urmărirea continuă a contacților și identificarea surselor, ar trebui consolidată căutarea cazurilor și supravegherea locală a bolilor cu erupții cutanate în comunitatea afectată și în general, precum și în unitățile medicale.

Orice pacient cu suspiciune de variola maimuței trebuie investigat și trebuie izolat în timpul perioadelor infecțioase presupuse și cunoscute, adică în timpul stadiilor prodromale și, respectiv, a celor cu erupții cutanate ale bolii.

Alte țări ar trebui să fie în alertă pentru semnalele legate de pacienții care prezintă erupții cutanate veziculoase sau pustuloase neobișnuite, adesea asociate cu febra, într-o serie de medii comunitare și de îngrijire a sănătății, inclusiv, dar fără a se limita la asistența medicală primară, spitale, servicii de sănătate sexuală și clinici de dermatologie.

Călătorii ar trebui încurajați să raporteze boala în timpul călătoriei sau la întoarcerea din călătorie unui cadru medical, inclusiv informații despre istoricul recent de călătorie și vaccinare.

Rezidenții și călătorii în țările endemice ar trebui sfătuiți să evite contactul cu animalele bolnave (moarte sau vii) care ar putea fi infectate cu virusul variola maimuței (rozătoare, marsupiale, primate) și ar trebui să se abțină de la consumul sau manipularea vânatului sălbatic. Trebuie subliniată importanța igienei mâinilor prin utilizarea săpunului și a apei sau a dezinfectantului pe bază de alcool.

Personalul medico-sanitar care îngrijește pacienții suspectați sau confirmați cu variola maimuței ar trebui să primească recomandări pentru a pune în aplicare măsuri de precauție standard, de protecție de contact și de control al infecțiilor transmise prin picături. Probele prelevate de la persoane cu suspiciune de variola maimuței sau de la animale cu suspiciune de infecție cu virusul variola maimuței ar trebui să fie gestionate de personal instruit care lucrează în laboratoare echipate corespunzător.

17. Ar trebui restricționate călătoriile și comerțul internațional?

OMS nu recomandă nicio restricție privind călătoriile și comerțul pe baza informațiilor disponibile în acest moment.

18. Este aceasta o boală care afectează doar bărbații care fac sex cu bărbați?

În timp ce cazurile inițiale raportate sunt predominant în rândul persoanelor care se identifică ca bărbați care fac sex cu bărbati, acest lucru se poate datora doar amplificării în timpul festivalurilor și evenimentelor recente care au reunit această comunitate.

Pe măsură ce intrăm în vara europeană, cu adunări și festivaluri care reunesc mulți tineri, activi sexual, profilul cazurilor se poate extinde.

Trebuie să înțelegem că virusul se va răspândi prin contact prelungit și strâns, indiferent de naționalitatea, sexul sau preferințele sexuale.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri