Video Vârful valului 5, mult mai devreme și mai înalt decât se preconiza. Octavian Jurma: Omicron este o rachetă care îi caută pe nevaccinați

Data publicării:
sectie ati
Vârful valului 5 al pandemiei va veni mult mai devreme și va fi mult mai înalt decât se preconiza. Foto: Profimedia Images

Vârful valului 5 al pandemiei va veni mult mai devreme și va fi mult mai înalt decât se preconiza până acum, a afirmat, luni seara, la Digi24, Octavian Jurma. La 1 februarie am putea avea până la 25.000 de infectări noi pe zi, iar prea multe opțiuni pentru a opri acest val Omicron nu prea avem, astfel că nu ne rămâne decât să „strângem din dinți”, a continuat cercetătorul. Potrivit acestuia, varianta Omicron este ca o „rachetă teleghidată” care îi va căuta în special pe cei nevaccinați.

Octavian Jurma: Este cert că vom avea un număr proporțional de mare de infectări, am știut asta și înainte de valul 4 iar prognozele s-au adeverit. Dacă avem o variantă care produce un număr mare de infectări în țări cu rate mari de vaccinare, ne putem aștepta ca această variantă să producă un număr și mai mare de cazuri într-o țară cu o rată mică de vaccinare, cum este România. (...)

Cel mai optimist scenariu de evoluție a curbei Omicron în România arăta că vârful valului va fi în jurul datei de 10 februarie, aproximativ 20.000 de cazuri, iar un debut evident al valului va fi în a doua săptămână a lunii ianuarie. Din păcate, vedem că Omicron a debutat mai repede, încă de săptămâna trecută. Numărul de cazuri de săptămâna trecută deja a crescut cu 85%, aproape 90%, față de săptămâna precedentă, așadar avem un debut în forță. Cifra de luni mă îngrijorează foarte tare, pentru că de obicei cifra de luni este minimul săptămânal. (...)

Este posibil ca marți să avem 3.000 de cazuri în România, nu peste două săptămâni, așa cum era în curba optimistă. Noua curbă arată că putem avea vârful valului mai devreme, încă de la 1 februarie și mai înalt, spre 25.000 de cazuri.

„Omicron, o rachetă care îi va căuta pe nevaccinați”

Octavian Jurma: Omicron este ca o rachetă teleghidată care îi va căuta foarte repede pe cei neprotejați, vulnerabili. Cei nevaccinați sunt internați în proporție de 90%, inclusiv în țări cu rate de vaccinare de 90%. Omicron este atât de infecțios încât îi găsește și pe cei care în mod normal ar fi fost protejați de imunitatea de turmă.

Chiar daca este mai puțin patogenă decât Delta, din datele pe care începem să le avem, reiese că este chiar mai patogenă decât Alpha, iar pentru noi valul Alpha a fost devastator, am avut peste 10.000 de decese.

Ar putea un lockdown să oprească valul 5 al pandemiei? 

Octavian Jurma: Valul Omicron va trece, asta este o certitudine. Va trece, probabil, mai repede decât valul Delta, însă vedem că imunitatea dobândită prin infectare, care este atât de promovată de grupurile antivaccinare, nu ne oferă o protecție pe termen lung. Această variantă Omicron a evoluat ca să ocolească imunitatea indusă natural după Delta.

Știm să oprim acest val, însă costurile sunt tot mai mari, pe măsură ce amânăm. Dacă am fi oprit o nouă variantă anul trecut pe vremea asta, cu o lună de carantină, urmată de vaccinare, ar fi fost gata cu pandemia.

În acest moment carantina nu ne mai ajută, ar fi fost simplu să închidem totul o lună și gata, am scăpat, dar nu mai este cazul. Soluția este să strângem din dinți, să ne vaccinăm la 6 luni pentru următorul an, probabil, și dacă avem noroc și valul Omicron va lăsa o imunitate bună, atunci putem reduce în primul stadiu virulența, astfel încât să fie mult mai puține persoane internate, iar mai apoi să reducem circulația virusului, prin mască, certificat și vaccin.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...