Provocările de zi cu zi iscă o mulțime de gânduri, care uneori ne copleșesc ca număr sau ca intensitate. Suntem tot timpul ca un computer cu hardul plin, în care se tot adaugă fișiere. Conform studiilor realizate National Science Foundation, o persoană obișnuită, cu educație medie, are între 12.000 și 60.000 de gânduri pe zi.
O persoană care are responsabilități manageriale și educație superioară ajunge până la 80.000 de gânduri într-o zi. Dintre acestea, 80% sunt negative, iar 95% sunt gânduri repetitive.
"Nu toate gândurile negative sunt disfuncționale. Dacă mi-e teamă că pic la examen, învăț. Dacă mi-e teamă că am uitat gazul deschis, mă întorc și îl închid.
Sunt studii care arată însă că 97% din grijile noastre sunt de multe ori nefondate sau exagerate, deoarece au la bază un pesimism și o atitudine negativă", a explicat la Digi24 psihologul Mihai Copăceanu.
Potrivit acestuia, 85% din îngrijorări însă nu se concretizează, iar când se întâmplă asta, trei sferturi dintre participanții la studiu au spus că s-au descurcat foarte bine, iar ceilalți că au învățat o lecție.
"Sunt recomandări pentru cum poți elimina gândurile negative, legat de sport, o alimentație sănătoasă și odihnă, dar în cazuri de anxietate și depresie nu ai cum să le elimini, pentru că zilnic fac parte din tine.
Noi recomandăm să fie discutate, înțelese, chiar scrise pe o foaie sau chiar să fie folosite aplicații mobile anti-anxietate și anti-depresie.
Cultural, pentru noi, ca români, punem tot timpul răul înainte, dar ne blocăm aici. Este firesc să ai îngrijorări, dar ele pot fi exagerate. Dacă ai temperatură nu înseamnă că ai Covid, dar poți face un test să verifici", potrivit lui Mihai Copăceanu.
Toate aceste probleme - anxietate, depresie, tulburări pe bază de stres - s-au accentuat foarte mult în pandemie, sunt firești, dar dacă ajung să fie grave trebuie consultat un specialist, a subliniat psihologul.
"Gândurile sunt la baza emoțiilor negative, iar apoi influențează modul în care acționăm zilnic. Ele trebuie abordate, discutate, iar uneori vor scădea ca intensitate. De multe ori ne odihnim, dar rămânem conectați la online, la telefon. Pauzele sunt necesare pentru a reduce frecvența gândurilor negative", a adăugat el.
Editor : Georgiana Marina