Studiu: Pacienții Covid, de aproape două ori mai probabil să fi luat masa la restaurant decât cei testați negativ

Data publicării:
restaurant
FOTO: Getty Images

Un studiu realizat de Centrul American pentru Prevenția și Controlul Bolilor (CDC) relevă că este de aproape două ori mai probabil ca adulții depistați pozitiv cu coronavirus să fi luat masa la restaurant în ultimele două săptămâni înainte de a se îmbolnăvi decât cei care au ieșit negativ la test, scrie CNN.

Probabilitatea mai mare s-a păstrat și în cazul pacienților pozitivi care au fost la baruri sau cafenele, însă doar atunci când studiul s-a limitat doar la cei care nu au avut contact apropiat cu persoane cunoscute ca fiind infectate cu noul coronavirus.

Studiul a fost realizat pe 314 adulți care au fost testați pentru Covid-19 în iulie, pentru că prezentau simptome: 154 de teste au ieșit pozitive, 160 negative. Cercetătorii i-au întrebat dacă au purtat mască, ce activități au avut, dacă au luat masa la restaurant, dacă au ieșit la bar sau au mers la sală.  

42% din adulții care au ieșit pozitivi au spus că au avut contact apropiat cu cel puțin o persoană confirmată cu Covid-19, spre deosebire de 14% dintre cei testați negativ, iar cele mai multe astfel de contacte, 51%, au fost cu membri ai familiei. 

71% dintre adulții confirmați cu Covid-19 și 74% dintre cei testați negativ au spus că poartă mască facială în public. Nu s-au identificat diferențe notabile între cei pozitivi versus negativi nici în privința comportamentului la cumpărături, la birou, la sala de fitness, salon, transport public sau biserică.

În schimb, datele recoltate au arătat că adulții depistați pozitivi au declarat într-o mai mare măsură decât cei negativi că au luat masa la restaurant cu două săptămâni înainte de a începe să se simtă rău.

Studiul are totuși niște limitări, mai arată articolul CNN, printre acestea fiind nevoia de a determina dacă datele se păstrează în cazul unui grup mai mare de pacienți. De asemenea, cercetarea nu a diferențiat dacă pacienții au luat masa la restaurant în interior sau pe terasă.

Asociația pe Alimente și Medicamente a observat că cele 10 state din care provin adulții care au luat parte la cercetare au restricții foarte diferite în ceea ce privește servirea la restaurant, iar regulile generale impuse în pandemie sunt, de asemenea, diferite.

Editor: B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum se conduce corect o mașină diesel. Turația ideală pentru a proteja motorul și transmisia
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Imagini document cu prima apariție a lui Gabriel Cotabiță la televiziune. Cântă cu Redivivus pe străzile unui...
Newsweek
Cine e Călin Georgescu care vrea alianță cu Rusia? Tovarăș cu Iliescu, membru într-un Club „secret”
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”