Societatea de Transport Bucureşti /STB/ a achiziţionat 150.000 de măşti medicale pentru a le distribui călătorilor care circulă în mijloacele de transport în comun, cu preponderenţă pe liniile care vin şi duc la aeroport, a declarat, vineri, Andrei Creci, director general al Societăţii de Transport Bucureşti (STB), informează Agerpres.
"Am început vineri să distribuim călătorilor măşti medicale în vederea diminuării efectelor răspândirii virusului gripal în mijloacele de transport în comun din Bucureşti. Am plătit 150.000 de măşti deocamdată, am început azi cu 100.000 de măşti şi vedem în ce ritm se dau. Eu nu cred că se vor da aşa ca pâinea caldă. Sincer am dubii, deşi mulţi spun că se vor termina în câteva ore. Nu prea cred, pentru că nu dăm decât o singură mască la un călător. De asemenea, fiecare şofer sau vatman are o cutie cu 50 de bucăţi", a spus Creci.
Acesta a precizat că măştile se vor distribui pe liniile de transport în comun care circulă către sau dinspre aeroport, dar şi prin controlori sau reţelele de distribuţie a titlurilor de călătorie.
"Măştile vor fi distribuite cu preponderenţă pe liniile care vin şi duc la aeroport, prin controlori şi reţelele de distribuţie de titluri de călătorie. Problema este că în acest moment nici nu ştim în realitate câte cazuri de gripă sunt. Cel care ar trebui să centralizeze este DSP", a subliniat şeful STB.
Societatea de Transport Bucureşti a anunţat că începe vineri să distribuie călătorilor măşti medicale, pentru a diminua efectele răspândirii virusului gripal în mijloacele de transport în comun din Bucureşti.
În prima zi sunt disponibile circa 100.000 de măşti, care vor fi distribuite la cerere călătorilor prin intermediul celor 220 de centre de vânzare, celor 300 de controlori şi al conducătorilor de vehicule.
Dacă va fi nevoie, STB va suplimenta în perioada următoare cantitatea de măşti. "Pentru protejarea celor din jur, STB le recomandă călătorilor care prezintă simptome de gripă să solicite măşti de protecţie de la centrele de vânzare, de la conducătorii de vehicule sau de la echipele de control şi să aibă în vedere faptul că, potrivit instrucţiunilor de utilizare, acestea trebuie îndepărtate atunci când se umezesc şi nu mai asigură protecţie", menţiona STB într-un comunicat.
Editor web: Liviu Cojan