Sorina Pintea și-a retras demisia din postul de manager al Spitalului Județean de Urgență Baia Mare

Data actualizării: Data publicării:
Sorina Pintea zambitoare
Sorina Pintea Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Sorina Pintea, fostul ministru al sănătății în guvernul PSD-ALDE și manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Baia Mare, şi-a retras demisia din postul deţinut în unitatea medicală, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean (CJ) Maramureş, Amalia Babici Man. 

Sorina Pintea își dăduse demisa după ce a fost acuzată de DNA de săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată. În prezent, ea este cercetată sub control judiciar.

„Sorina Pintea şi-a depus demisia pe 2 martie şi a fost înregistrată pe 5 martie la Consiliul Judeţean Maramureş. Demisia este un act unilateral, iar demisia unui şef sau al unui manager îşi face efectul după 30 de zile din momentul înregistrării. În tot acest timp, Sorina Pintea a fost manager al SJU Baia Mare pentru că nicio instanţă nu i-a interzis să-şi exercite funcţia. Ea s-a aflat în concediu medical în această perioadă, timp în care a fost înlocuită de directorul medical Vasile Pop. Înainte ca acele 30 de zile de preaviz să expire, Sorin Pintea a transmis o informare către CJ Maramureş, anunţând că renunţă la demisie. CJ a luat act de acest nou document, trimiţându-l spre informare SJU. Sorina Pintea ocupă acest post prin concurs pe perioadă determinată care expiră în toamna acestui an, urmând a fi organizat un nou concurs pentru postul de manager”, a precizat Amalia Babici Man.

Acuzațiile aduse de DNA Sorinei Pintea

Potrivit DNA, „în perioada decembrie 2019 - 28 februarie 2020, inculpata Pintea Sorina (...) ar fi primit, printr-un intermediar, de la reprezentanţii unei societăţi comerciale, în două tranşe, sumele de 10.000 de euro şi 120.000 de lei, care nu i s-ar fi cuvenit, reprezentând un procent de 7% din valoarea unui contract de achiziţie publică ce avea ca obiect 'proiectarea şi executarea lucrărilor de amenajare bloc operator-sală chirurgie cardiovasculară şi toracică şi spaţii adiacente', încheiat în anul 2019 de unitatea spitalicească (n.r. - Spitalul Judeţean de Urgenţă din Baia Mare) cu societatea comercială. Concret, inculpata ar fi primit banii respectivi în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în atribuţiile sale de serviciu ca manager şi ordonator de credite”, se arată în ordonanţa procurorilor.

Conform sursei citate, „în data de 28 februarie 2020, după primirea sumei de 120.000 lei, activitate ce ar fi avut loc în biroul inculpatei din cadrul spitalului, s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante”.

Ce obligații are Sorina Pintea, în condițiile controlului judiciar

Curtea de Apel Bucureşti a decis, pe 6 martie, ca Sorina Pintea, fost ministru al Sănătăţii în guvernul Dăncilă, să fie eliberată din arest preventiv şi să fie cercetată sub control judiciar în dosarul în care este acuzată de luare de mită.

Judecătorii de la CAB au dispus ca Sorina Pintea să fie plasată sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile, perioadă în care trebuie să respecte următoarele obligaţii: să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemată; să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; să se prezinte la IPJ Maramureş, desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de această instituţie ori de câte este chemată. De asemenea, Sorina Pintea nu are voie să comunice direct sau indirect cu inculpatul Mihai Coste, precum şi cu martorii George Lucian Tudor, Octavian Niculescu, Marius Mihai Barbul şi Dan Botorce.

Citiți și: Cazul Pintea schimbă regulile pentru transportul persoanelor încătușate către spital

Editare web: Luana Păvălucă

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
România în cel mai mare dezastru economic din istoria noastră: falimente, șomaj masiv, disperare și vieți...
Digi FM
Sharon Stone, imaginea eleganței la Festivalul de la Palm Springs. Actorul de care e foarte mândră: Cariera...
Pro FM
La 46 de ani, Usher se menține într-o formă de invidiat. Artistul a dezvăluit care este secretul aspectului...
Film Now
Cauza morții regizorului Jeff Baena, soțul actriței Aubrey Plaza, dezvăluită. Cineastul avea 47 de ani
Adevarul
Motivul dureros pentru care David Popovici nu face reclamă la casele de pariuri. Cazul de dependență pe care...
Newsweek
Care pensionari pierd între 150 și 700 lei la pensie în ianuarie? Efectul anulării indexării
Digi FM
Sora lui Kim Jong-un, pentru prima dată în public cu copiii săi. Imagini apărute de Anul Nou, în condiţiile...
Digi World
Câte minute de viaţă pierd fumătorii cu o singură ţigară. Concluziile celei mai noi analize a oamenilor de...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
Jude Law spune că soția sa a uitat că este un tip „atrăgător”, după transformările lui pentru „Firebrand” și...
UTV
26 de filme pe care trebuie sa le vezi neaparat pana la sfarsitul anului 2025